Firma care a vândut pâine cu pliante pro-referendum, amendată de Protecţia Consumatorilor, pentru că nu avea voie să pună flyerele în interiorul ambalajului

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 3 octombrie 2018, 16:42 Actualitate | Esenţial


Paine cu pliante pro-referendum
Foto: Facebook / Cristina Rusu
Firma din localitatea Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, care a pus pliante pro-referendum în pungile cu pâine, a fost amendată cu 10.000 de lei de Protecţia Consumatorilor și obligată să retragă produsele din reţeaua de distribuţie, pentru că nu avea dreptul de a introduce pliantul în ambalajul de pâine.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Giani Bura, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că firma nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, indiferent ce mesaj ar fi conţinut.

„Noi ne-am autosesizat marţi în legătură cu pungile de pâine în care au fost introduse pliante şi am dispus un control la firma din Lugaşu de Jos. Operatorul economic respectiv a fost sancţionat contravenţional cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate la comercializarea pâinii şi s-a dispus retragerea din reţeaua de distribuţie a produselor cu acele pliante. Ideea e că nu avea dreptul de a introduce acel pliant în ambalajul de pâine, nu ne-a interesat ce scrie pe acel pliant”, a spus Bura.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat, la rândul său, că a fost analizată în cursul zilei de miercuri o contestaţie depusă cu privire la pliantul din pungile cu pâine şi s-a dispus oprirea distribuirii şi îndepărtarea pliantelor.

„Cei de la Primăria Lugaşu de Jos vor merge la firma respectivă. Dacă firma nu se conformează, primăria ar putea să le aplice sancţiuni”, a subliniat Crişan.


















2259 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Excelent! (Miercuri, 3 octombrie 2018, 17:44)

    iaurtica [utilizator]

    Sancţiune foarte corectă: cine nu deschide ochii (şi creieraşul), deschide punga. Aviz şi altor amatori!
    • -4 (4 voturi)    
      tolerantilor (Miercuri, 3 octombrie 2018, 18:06)

      Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui iaurtica

      Acum vedem adevarata voastra fatza.
  • -2 (2 voturi)    
    vai cata corectitudine (Miercuri, 3 octombrie 2018, 18:14)

    AndJorj [utilizator]

    in pungile de pufuleti de exemplu sunt tot felul de pliante, monstruleti, cartonase, si, la unele promotii, chiar si bani. De astea n-a auzit insa nimeni de la OPC.
    • +1 (1 vot)    
      hartia trebuie sa fie certificata (Miercuri, 3 octombrie 2018, 21:11)

      CIP03 [utilizator] i-a raspuns lui AndJorj

      Pliantul poate fi acceptat cu o singura conditie, sa aiba un certificat ca acel ambalaj nu dauneaza consumlui.
      De exemplu colorantul cu care a fost colorat acea hartie poate fi toxic si poate intra in paine si mai departe ajunge in organism.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version