Zi cu miză pentru România în condițiile în care statul de drept, legile justiției, modificarea codurilor penale și violențele de la protestul din 10 august au fost dezbătute astăzi în plenul Parlamentului European. Premierul Viorica Dăncilă a susținut că nu a venit să dea socoteală și că MCV și-a ratat menirea, în condițiile în care nu a apărat drepturile cetățenilor în fața „abuzurilor” din justiție. Ea a cerut oficial să spună cine a redactat rapoartele MCV, în care nu se spune nimic despre protocoalele SRI. În replică, prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans a afirmat că Bruxellesul nu va ezita să acționeze în cazul în care autoritățile de la București nu vor îndrepta legile justiției, în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția. El a spus că oficialii CE sunt gardienii tratatului UE și vor apela la toate mijloacele pe care le au la dispoziție, fie că este vorba despre MCV sau alte instrumente.

Parlamentul European, sediul din StrasbourgFoto: Parlamentul European

UPDATE Dezbaterea s-a încheiat.

UPDATE: ”Miza acestui proces este extrem de mare pentru viitorul UE. Este la fel de important, dacă nu chiar mai important pentru poporul român. Dacă trebuie să folosim alte mijloace la dispoziția noastră o vom face. Suntem gardienii tratatelor și ne luăm acest rol foarte serios”, a spus și Timmermans.

Referitor la afirmațiile lui Dăncilă, el a spus că a făcut o evaluare la rece a situației și demersul nu este îndreptat împotriva poporului român ci pentru acesta.

UPDATE: Dăncilă răspunde unor europarlamentari . ”Am ascultat și vreau un dialog constructiv. (...) Doamna Macovei, acest guvern pe care îl criticați atât de des a adus creștere economică și de aceea românii îl iubesc”.

”Nu aduceți lupta politică în Parlamentul European", le-a mai transmis ea europarlamentarilor români care au criticat guvernul, acuzându-i de dezinformare.

”Să nu încercăm să ne învrăjbim unii pe alții. Haideți să vedem lucrurile care ne unesc și să lăsăm la o parte lucrurile care ne divizează. Ceea ce avem de îndreptat vom îndrepta. Reforma e inițiată în Parlament, cel ales în mod democratic, expresia voinței poporului. PE nu e inamicul meu, am fost europarlamentar 9 ani de zile și nu o să mă abat niciodată de la valorile europene”, a mai spus ea.

”Cu siguranță vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția. România e o țară pro-europeană și cu siguranță nu se va abate de la drumul pro-european și vă spune o fostă colegă de-a dvs. Vă rog să aveți încredere în România”, i-a spus ea lui Timmermans.

UPDATE: Schimb de replici între Krzysztof Hetman, membru al Grupului PPE și europarlamentarul român Dan Nica, după ce reprezentantul PPE a spus că este îngrijorător faptul că Executivul român se luptă cu cei care luptă cu corupția. În replică, Nica a afirmat că aceasta este campanie fake news.

"Sunt din ce în ce mai surprins de această dezbatere. Am observat că grupul social-democrat îi apără pe extremiști.... Nu vă îngrijorează faptul că aveți un Guvern care se luptă cu cei care se luptă cu corupția?", a spus Krzysztof Hetman, europarlamentar, membru al Grupului PPE, citat de Mediafax.

"Acest lucru face parte dintr-o campanie de fake news. V-a spus cineva că în ultimii cinci ani toți cei trimiși în instanțe au fost achitați? Vi s-a spus că sunt peste 200 de achitări? Justiție pentru unul, înseamnă Justiție pentru toată lumea", a răspuns Dan Nica.

De asemenea, europarlamentari români, Monica Macovei, Sigfried Mureșean și Laurențiu Rebegea au vorbit despre faptul că deciziile privind justiția sunt luate pentru rezolvarea problemelor personale ale lui Liviu Dragnea.

UPDATE Președintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a acuzat-o pe Dăncilă care are o atitudine nepotrivită și a recomandat României să nu o ia pe urmele Poloniei și Ungariei.

"România are două probleme, corupția și serviciile secrete. România trebuie să combată mentalitatea veche a securității. Văd la doamna premier o reacție nepotrivită la această situație. Slăbirea procurorilor aș zice că e un stil Orban-Kaczyński. Vă dau un sfat. Nu mergeți pe calea proastă și nu urmați calea Ungariei și Poloniei. Urmați recomandările Comisiei de la Veneția, penru că lupta împotriva corupției trebuie întărită", a spus președintele grupului ALDE, potrivit mediafax.

UPDATE: Dăncilă spune că nu a venit în Parlamentul european pentru a da socoteală, ci din respect pentru instituție.

”Este legitim să ne întrebăm în ce fel i-a apărat MCV pe români în încălcarea drepturilor lor. Nu am văzut nimic despre protocoalele secrete în MCV, despre încălcarea drepturilor cetățenilor, (...) nu se vede cum erau șantajați martorii, cum erau făcute interceptările. În baza protocoalelor, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea SRI. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat și cer oficial să ni se spună cine a furnizat datele și a făcut rapoartele MCV", a spus Dăncilă.

"Comisia de la Veneția spunea că în sistemul sovietic, Parchetul reprezenta un instrument... Jumătate dintre magistrații din România au avut dosare prin care au fost influențați să dea soluții. Nu o spun doar eu, o spun magistrații din România. În final, toți au fost achitați iar dosarele clasate, dar ei au fost înlăturați. Azi v-am informat pe toți despre abuzurile din România. De acum nu se vor mai putea ignora aceste lucruri, nu se va mai putea vorbi despre justiția din România, dacă nu se va vorbi despre aceste abuzuri", a declarat Dăncilă, citată de Mediafax.

”Puneți-vă aceste întrebări înainte de a ridica piatra”.

"Este acuzată jandarmeria pentru că a intervenit împotriva unor manifestanți violenți. Nu pot accepta ca jandarmeria să fie acuzată.

Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state. Vrem să vă fim parteneri, dar vrem să vă fim parteneri egali", a mai spus Dăncilă.

UPDATE: Dezbaterea a început cu luările de poziție ale europarlamentari care vorbesc despre nevoia autorităților de la București de a găsit soluții la observațiile făcute de oficialii europeni.

Frans Timmermans prezintă situația referitoare la legile justiției și modificarea codurile penale. ”Mulți români se tem că aceste modificări vor duce la regrese privind lupta anticorupție", a spus el.

El trece în revistă procesul de modificare a legilor justiției, punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția. ”Parlamentul român nu a arătat până acum disponibilitatea de a ține cont de observațiile făcute”, a spus el.

”CE a recomandat să ceară ajutorul Comisie de la Veneția în acest sens. Urmărim ultimele evoluții din România cu multă îngrijorare. Independența sistemului judiciar și capacitatea de a combate corupția sunt jaloane esențiale, însă lucrurile merg înapoi. CE a cerut să continue acest curs și ca România să facă pași înainte. CE a fost și va fi gata să susțină România în acest proces. Dacă sunt adoptate fără corecții, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiției în combaterea corupției. Veți vedea și în noiembrie ce s-a scris în MCV, față de ianuarie 2018. Situația s-a deteriorat. Președintele Juncker și cu mine am făcut declarații în care ne-am exprima îngrijorarea. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autoritățile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce privește legile justiției și combaterea corupției", a spus Timmermans.

”Aceste legi sunt esențiale pentru capacitatea procurorilor de a-și desfășura anchetele”, a arătat Frans Timmerman. În ceea ce privește demiterea Laurei Codruța Kovesi, Timmermans a lăudat din nou activitatea acesteia.

”Independența justiției și capacitatea de luptă împotriva corupției sunt piatra de temelie a unei Românii puternice. În ultima perioada am văzut însă regrese. Ne-am exprimat adesea îngrijorarea”, a mai spus oficialul european.

Comisia Europeană cere guvernului să țină cont de recomandări. Timmermans a spus că CE nu va ezita să acționeze pentru apărarea valorilor cuprinse în tratatul UE. "Încă este speranță, nu este încă prea târziu ca legile să fie îndreptate, în condițiile în care ele nu au fost încă promulgate", a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

"Comisia Europeană va folosi toate mijloacele care îi stau la dispoziție, fie că va fi MCV, fie că vor fi altele. Eu cred sincer că încă mai avem o șansă să îndreptăm situația. Legile justiției încă nu au fost promulgate. Cu adevărat schimbarea e la autoritățile române și cer acestora să facă pași în acest sens", a conchis Timmermans, în Parlamentul European.

Discuțiile de la Strasbourg au fost precedate de dezbaterile aprinse din Comisia LIBE, prilej pentru prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, să lanseze un avertisment dur la adresa autorităților de la București în ceea ce privește legile justiției, înaltul oficial european referindu-se însă și la referendumul pentru redefinirea familiei și la intervenția jandarmeriei împotriva protestatarilor pașnici din 10 august. Intervenția sa a stârnit critici din partea liderului PSD, Liviu Dragnea.

La dezbaterea de la Strasbourg va participa și premierul Viorica Dăncilă, iar înainte de ședință va avea o scurtă întrevedere cu Antonio Tajani, președintele Parlamentului European.

De altfel, Dăncilă s-a întâlnit marți cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Ulterior întrevederii, Guvernul a transmis că speră ca dezbaterea de miercuri din plenul Parlamentului European, pe tema situației din România, să fie „argumentată și constructivă”. Cei doi au discutat despre modificările aduse legilor justiției, protocoalele SRI, dar și evaluările cuprinse în rapoartele MCV. Potrivit comunicatului transmis de Guvern, Dăncilă i-a transmis lui Timmermans că rapoartele MCV nu ar reflecta ”în întregime realitatea în domeniu”.

Dezbaterea de astăzi din PE nu va fi urmată de adoptarea imediată a unei rezoluții privind situația din România, așa cum s-a întâmplat recent în cazul Ungariei. Potrivit unui comunicat de presă al PE rezoluția va fi adoptată abia în perioada 12-15 noiembrie.

Surse europene citate de Mediafax au precizat că în a doua săptămână a lunii octombrie, președintele Klaus Iohannis va susține un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Acesta este și motivul deciziei PE de a amâna adoptarea rezoluției, au adăugat sursele citate.

HotNews va transmite Live dezbaterile din plenul Parlamentului European. Dezbaterea poate fi urmărită aici.