Preşedintele BEJ Bihor, Iuliana Florina Crişan, a declarat pentru Mediafax că o decizie în acest caz se va lua miercuri, după ce se vor primi mai multe informaţii.
„S-au primit trei contestaţii la BEJ Bihor despre pliante introduse în pungi cu pâine, două au fost respinse pentru că nu ofereau suficiente informaţii, nu se spunea că este vorba de pâinea de Lugaş, doar în cea de-a treia se indica despre ce este vorba. Am primit şi poze, dar pentru că nu ştiam unde s-a distribuit pâinea respectivă, s-a amânat pe miercuri luarea unei decizii în acest caz şi am cerut şi alte detalii. Vom decide ce se face cu aceste pliante”, a spus Crişan.
Şi șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, Giani Bura, a declarat pentru Mediafax că instituţia pe care o reprezintă s-a autosesizat şi a dispus un control la firma din Lugaşu de Jos, producătoarea pâinii.
„Erau pliante în pungile cu pâine, l-am chemat pe administratorul firmei pentru a da explicaţii, iar miercuri vom analiza acest caz”, a spus Bura.
Un producător de pâine din Lugaşu de Jos, judeţul Bihor, a distribuit pungi cu pâine în care au fost introduse pliante cu mesajul „Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat și o femeie! Apără România de mâine! Vino la referendum! Votează DA pentru definirea în Constituție a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. 6-7 octombrie 2108, Să fim 6.000.000 la vot! Doar așa ne apărăm copiii”.
Iar cu catalogari de gen Papaya nu esti nici mai cult, nici mai cool. Esti doar un spalat pe creier care nu e instare sa judece singur ci doar sa inghita sorosisme LGBTisme.
Jigneste-l pe A. Plesu ,ca si el sustine referendumul, la fel si primarul liberal din Oradea, oras care nu e rahat ca si orasul din care esti tu.
Doar au castigat!
Fratica, democratia asta nu-nseamna doar sa faci ce vrea muschii tai da!
democratia inseamna in primul rand respectul legilor si a celor din jurul tau!
Apropo, le este frica ca 'pita' lor va fi si ea boicotata!
SPER sa se si intample!
Nesimtirea trebuie pedepsita!
Voi savura grotescul situatiei. Ah, si astept si comentarii ale ambasadei Rusiei in Romania, in care se va arata ca popoarele ortodoxe intotdeauna au fost cele mai elevate moral.
Ma intreb cati copii ar fi trait daca cele 55 milioane de euro cheltuite pe referendum ar fi fost cheltuite pe vaccinuri, pe mancare, pe protectia de parinti abuzivi sau incapabil psihic sa creasca copii, pe educarea copiilor, etc. Ar fi trait in loc sa moara, sau ar fi trait mai bine,