Polonia: NATO trebuie să fie mai eficientă pe flancul estic 

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 29 septembrie 2018, 16:10 Actualitate | Esenţial


Trupe NATO
Foto: Captura YouTube
Îmbunătăţirea capacităţii de apărare a NATO pe flancul estic rămâne o provocare importantă, deşi s-au făcut într-adevăr multe progrese în această direcţie, a declarat sâmbătă ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, în cadrul Comitetului militar al Alianţei Nord-Atlantice, ce se desfăşoară în prezent la Varşovia, potrivit agenţiei de presă PAP, citată de Agerpres.

"Am concluzionat în cadrul Alianţei că descurajarea şi apărarea necesită nu doar consolidarea forţelor, ci înseamnă şi faptul de a le avea pe teren", a declarat ministrul polonez. O prezenţă crescută pe flancul estic ar "spori credibilitatea şi eficienţa misiunii NATO de descurajare şi de apărare, fiind parte integrantă a acesteia", a spus ministrul Blaszczak, adăugând că "suntem încântaţi că aliatul nostru american a început să reflecteze asupra scopului şi eventualei naturi a unei astfel de prezenţe în Polonia". 

Aflat săptămâna trecută într-o vizită la Washington, preşedintele polonez Andrzej Duda i-a sugerat omologului său american Donald Trump să instaleze o nouă bază americană în Polonia, care ar putea fi denumită "Fort Trump".  

Donald Trump a apreciat că amplasarea unei baze permanente pentru forţele americane în Polonia ar costa circa 2 miliarde de dolari, adăugând că aceasta ar fi utilă pentru creşterea nivelului de securitate al ambelor ţări, conform agenţiei de presă citate. 

Moscova a reacţionat imediat. Instalarea unei baze americane permanente în Polonia ar obliga Rusia să ia măsuri suplimentare preventive cu caracter militar şi tehnic pentru a asigura securitatea Federaţiei Ruse în noul context, a declarat miercuri, pentru RIA Novosti, ministrul de externe adjunct rus Aleksandr Gruşko, care a adăugat că Rusia dispune de diferite posibilităţi de a-şi consolida securitatea, inclusiv unele care nu necesită fonduri suplimentare, potrivit agenţiei de presă



















212 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    o caruta de bani. (Sâmbătă, 29 septembrie 2018, 19:15)

    g01an [utilizator]

    bine, banii respectivi sunt bugetati pe mai multi ani cel mai probabil si o parte din ei erau cheltuiti oricum, doar ca nu acolo (gen salariile soldatilor si costurile de intretinere erau platite oricum). dar totusi, este o suma considerabila, te face sa intelegi de ce exista atat reticenta in a reorganiza strategia de aparare din zona.

    pe de alta parte este nevoie de aceste mutari si Polonia este printre putinele tari care au facut tot ce se putea cere de la ei pentru a demonstra ca sunt seriosi in aceasta privinta.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version