Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut, în timpul vizitei oficiale in SUA, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai companiilor Bell Helicopter, Boeing, Raytheon și Lockeed Martin, la sediile lor din Washington D.C.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fifor a fost însoțit de către secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat și de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, potrivit MApN.

”Discuțiile cu reprezentanții companiilor americane s-au axat, cu precădere, asupra posibilităților de cooperare în domeniul industriei de apărare. Cu acest prilej, ministrul Fifor a reiterat intenția Guvernului României ca derularea tuturor programelor naționale de achiziții strategice să fie realizată în condițiile cooperării industriale în domeniul apărării și transferului de tehnologie și know-how în industria de apărare românească.

De asemenea, ministrul Mihai Fifor a precizat că, în contextul alocării a două procente din PIB pentru apărare, pentru cel puțin 10 ani, începând cu anul 2017, România a demarat un program de achiziții care să răspundă necesităților de creștere a capabilităților naționale de apărare și care, în același timp, să contribuie la consolidarea statutului țării noastre ca aliat și partener credibil și solid în regiunea Mării Negre”, se afirmă într-un comunicat de presă al ministerului Apărării”.