Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este așteptat să prezinte zilele acestea rezultatele evaluării procurorului general Augustin Lazăr, având în vedere că procedura a fost demarată pe 25 august, iar ministrul a anunțat că va dura 30 de zile, potrivit Mediafax. Ministrul a scris pe Facebook că a primit de la Consiliul Superior al Magistraturii situația evaulărilor anterioare din care reiese că acesta nu a mai fost supus procedurii până acum.

Tudorel ToaderFoto: Agerpres

Precizarea vine în contextul în care Augustin Lazăr declara recent că nu se teme de demersul declanșat de Tudorel Toader pentru că ”eu de 36 de ani am fost evaluat foarte bine”.

Pe 25 august, ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunța, pe Facebook, că declanșează procedura de evaluare a procurorului general.

"Declanşez procedura legală pentru evaluarea activităţii manageriale desfăşurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Preambul: În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat. În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflăm că în realitate a fost "desecretizat" un protocol "abrogat" încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, "La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr.....din 04.02.2009". Folosirea sintagmei "se abrogă", arată şi faptul că semnatarii respectivelor Protocoale au înţeles să le confere acestora valenţe normative”, se arăta în mesajul postat de către ministrul Justiţiei, pe Facebook.

Tudorel Toader mai transmitea că rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile.

În aceeași zi, pe 25 august, procurorul general, Augustin Lazăr i-a răspuns ministrului, precizând că întreaga colaborare dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații a fost efectuată în cadrul legii şi că va publica toată corespondenţa cu CSM şi Ministerul Justiţiei privind tema protocoalelor care este, de fapt, una falsă. Procurorul general transmitea că a respectat întru totul legea.

Ulterior, ministrul Justiţiei a anunțat că a cerut de la Consiliul Superior al Magistraturii o situaţie privind evaluările lui Augustin Lazăr din ultimii trei ani, pentru a afla dacă a fost evaluat şi care a fost calificativul pe care procurorul general l-a primit, precizând că Lazăr, în ultimii trei ani, nu a avut o astfel de evaluare din partea nimănui.

Evaluarea a fost demarată de către ministrul Justiției după ce protocolul încheiat în 2016 între Parchetul General şi Serviciul Român de Informații a fost făcut public. O variantă nesecretă care a fost publicată pe site-ul Ministerului Public şi una secretă, ce a apărut câteva ore mai târziu, pe Facebook-ul consilierului premierului, Darius Vâlcov. Ambele au fost semnate în aceeaşi zi, chiar înainte de alegerile din 2016. În timp ce protocolul public era unul strict tehnic, realizat în baza legii, cel secret era o continuare a protocolului din 2009.

Ulterior, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal după ce consilierul premierului a publicat protocolul secret semnat de Ministerul Public şi SRI. Dosarul a fost deschis pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal ce vizează neglijenţa în păstrarea informaţiilor. Totodată, Parchetul General anunţa că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016, cel publicat de Vâlcov, şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia.