Două persoane au fost arestate la Câmpia Turzii, după un filaj de aproape un an, într-un dosar instrumentat de DIICOT și BCCO Cluj, anunță Mediafax. Unul dintre suspecți este "Baghera", o persoană cu antecendente penale. Dosarul vine în contextul imaginilor cu elevi drogați, care par a fi consumat drogul K2/Zombie.

Droguri psihoactiveFoto: DIICOT

În urma perchezițiilor domiciliare de zilele trecute, oamenii legii au găsit acasă la trei suspecți 20 de grame de substanțe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, 2 cântare, un grinder, laptopuri și telefoane mobile.

Localnicii din Câmpia Turzii spun însă că "afacerea" cu droguri este una înfloritoare. De altfel, cele trei persoane au intrat în atenția procurorilor DIICOT încă din urmă cu un an, pentru că, spun autoritățile, la diferite intervale de timp, au procurat și revândut produse cu efecte psihoactive.

În urma acţiunilor, doi suspecți au fost arestați de către Tribunalul Cluj, fiind vorba despre Sergiu Sorin Scrob, zis Baghera, şi Răzvan Radu, zis Uscatu, ambii din Câmpia Turzii.

Principalii clienți ai acestora erau minori. În ultimele luni, în municipiul Câmpia Turzii au apărut în spaţiul public imagini filmate cu diverşi tineri despre care se bănuieşte că s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe cu efecte psihoactive. După reacțiile tinerilor, s-a bănuit că ar fi vorba despre drogul Zombie, devenit popular în urmă cu câțiva ani, în Statele Unite.

Când canabinoidele sintetice atacă receptorii din creier, care mai apoi interacţionează cu dopaminele, pot cauza paralizia temporală a mâinilor şi picioarelor, dar atunci când drogul interacţionează cu serotonina îi poate face pe consumatori să se simtă precum nişte "zombie".

Referitor la apariţia, în România, a aşa-numitului "drog Zombie", Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a anunțat vineri că din evaluările disponibile în România, nu rezultă existenţa unei substanţe psihoactive noi.

"Până în momentul de faţă nu au fost sesizate apariţii de noi substanţe în această regiune a Europei de natură să producă efectele semnalate de curând în presa din România", se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Potrivit Agenției Antidrog, numărul total anual de substanțe noi care apar pe piață este în scădere față de anii de vârf (2014 şi 2015), dar numărul total de noi substanțe psihoactive rămâne ridicat. La sfârșitul anului 2017, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie monitoriza peste 670 de noi substanțe psihoactive, un număr dublu față de 2013, substanţe conţinând inclusiv canabinoizi sintetici noi și opioide sintetice noi cu potență mare (în special derivați de fentanil).

Utilizarea canabinoidelor sintetice a avut efecte şi asupra comportamentului, inducând stări de paranoia, anxietate, atacuri de panică şi episoade psihotice. Împreună, toate aceste efecte au fost denumite "efectul zombie" conform campaniei educaţionale K2/Zombie DC, din Washington DC.

"Canabinoidele sintetice conţin substanţe chimice care nu ar trebui să intre în corpul uman", spunea un specialist american.

În 2011, Drug Enforcement Administration (DEA) din Statele Unite ale Americii a inclus pe lista substanţelor ilegale cinci compuşi descoperiţi în K2, pentru a putea reduce vânzările, însă fabricanţii au încercat să păcălească legislaţia prin înlocuirea cu alţi compuşi legali.