Pe gardul casei președintelui PSD, Liviu Dragnea, de pe strada Ion Creangă, din Alexandria, a apărut scris, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, mesajul „Demisia”. Polițiștii din Teleroman spun că nu există sesizare în acest caz.

DEMISIE DRAGNEAFoto: USER UPLOADED

Cuvântul „Demisia” a apărut scris cu vopsea galbenă pe gardul casei din Alexandria, situată pe strada Ion Creangă, unde locuia Liviu Dragnea, înainte de a fi președinte al Camerei Deputaților.

Potrivit Poliției Teleorman, nu există nicio sesizare referitoare la o posibilă vandalizare, în acest caz, astfel că nu se face anchetă.

„Nu facem nicio anchetă în acest caz, deoarece nu există nicio plângere sau sesizare cu privire la acest aspect”, a declarat, pentru Mediafax, Iulian Orbeșteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.