Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, miercuri, că firesc era ca nemulțumirile să se dezbată în interiorul partidului, iar demisia este un act unilateral. Social-democratul a susținut că „până la scrisoare toată lumea era încântată” de conducerea partidului, relatează Mediafax.
„Orice scrisoare deschisă creează niște efecte în spațiul public și cred că aceste lucruri care rămân scrise în scrisoare precum și celelalte lucruri, ordinea firească era să fie dezbătute în cadrul conducerii, după aceea să se facă o declarație de presă sau un comunicat cu problemele ridicate și cu răspunsurile la acele probleme. Evident că, fiind o ordine inversă, efectele nu au fost cele care ni le-am fi dorit noi pentru partid. Nu înțelegeam ce înseamnă asta cu pasul înainte sau pasul înapoi. Demisia este un act unilateral și despre act unilateral răspunde cel căruia i s-a cerut demisia. Dar a cere demisia cuiva este o solicitare care nu ține ca rezolvare decât efectiv de voința respectivă. Până la scrisoarea aceasta toată lumea era încântată ( de conducerea partidului-n.r)”, a afirmat deputatul PSD, Eugen Nicolicea, în Parlament.
Întrebat care ar putea fi motivul pentru care PSD a scăzut în sondaje, Nicolicea a răspuns: „Cauzele sunt multe, în primul rând erodarea Guvernului”. De asemenea, social-democratul a susținut că nu crede că vor exista plecări din partid după ședința CEx de vineri.
Scrisoarea contestatarilor din PSD, de care se vorbește de o săptămână, conține 19 puncte, primul dintre ele fiind legat de demisia lui Liviu Dragnea din funcțiile de președinte PSD și al camerei Deputaților. Scrisoarea e semnată de trei membri: Gabriela Firea, Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că nu a citit întreaga scrisoare a nemulțumiților din PSD, dar din câte a înțeles a reieșit că se cere ca PSD să se alinieze cu Iohannis, Opoziția și SPP:"Din cât am citit am înțeles care este cea mai mare supărare din acea scrisoare - să nu ne mai certăm cu Iohannis, de fapt să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA și cu partidele de Opoziție. Eu, ca președinte, nu pot să duc șui nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituții care nu trebuie să se implice într-un guvern politic. În rest, la CEx o să vorbesc suficient de bine, de mult și de apăsat", a spus liderul PSD.
Întrebat dacă își dă demisia, Dragnea a răspuns: "Am zis că vorbim după (n.r.: ședința CEx)".
Partidul Social Democrat se reunește vineri, 21 septembrie, de la ora 12.30, urmare a nemulțumirilor din partid.
Altfel, PSD out!
De aceea sistemul de guvernare se numeste democratie reprezentativa (adica cu reprezentaznti alesi - parlament si guvern; si nu democratie directa - asta ar insemna un referendum pentru absolut orice lege).
De fapt e clar ca PSD deja trebuie scos in afara legii pentru ca a devenit o organizatie care saboteaza Romania.
PSD-istii ca Nicolicea cred ca PSD trebuie sa discute pe intuneric intre ei mafiotii, si apoi toata lumea sa se supuna hotararilor lor.
Cum se pot dezbate nemultumirile in interior,cand in fruntea partidului sa instalat un conducator care suprima orice alta parere decat propria sa parere.
Dar dacă partidul i-o cere, nu-i așa că va face acel act unilateral, nicioliceo? Că șef la partid nu e ca și când ai fi angajat la S.C. S.RL.
"Demisia este un act unilateral și despre act unilateral răspunde cel căruia i s-a cerut demisia. Dar a cere demisia cuiva este o solicitare care nu ține ca rezolvare decât efectiv de voința respectivă."
Spune-i asta lui Tudose!
Nu te mai plange bai nicoliciule, asa e la voi la bagabonti.
dispar impreuna.