Dan Bittman este criticat în mediul online pentru discursul său laudativ la adresa primarului Sectorului 5, Daniel Florea, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la prima atestare documentară a Sectorului 5, eveniment pe care artistul l-a prezentat.

Dan BittmanFoto: AGERPRES

”Doamnelor şi domnilor, în aplauzele dumneavoastră, vreau să-l invit în scenă, pe domnul primar al Sectorului 5, domnul Daniel Florea! Dom’ primar, dar văd că... merge bine treaba aici, în Sectorul 5, nu ştiu... Extraordinar, toată lumea-i fericită“, şi-a început artistul discursul de prezentare.

„Suntem singurul Sector cu spor pozitiv din Bucureşti“, intervine primarul PSD Daniel Florea.

Să dea Dumnezeu să rămâneţi aşa (...). Văd că toată lumea e fericită, bucuroasă şi asta înseamnă că domnul primar face o treabă foarte bună. Felicitări!“, a mai spus Bittman, arată un reportaj video realizat deRecorder.

”Uite, mă, adevărații asistați sociali ai României: oamenii celebri, plătiți din fonduri publice, să preamărească politicienii. E mândru! Hai, bravo, și io aș fi dacă mi-ar căda așa purcoi de bani doar ca să mănânc rahat pe o scenă”, arată o postare a activistei Zamfi Irina de pe pagina ei deFacebook, care este însoțită de capturi ale unei conversații dintre ea și artist pe pagina acestuia.

„Vai ce frummy aţi prezentat dumneavoastră evenimentul organizat de primăria Sectorului 5. Vi se pare că e minunat în sector? Vi se pare minunată sărăcia din Ferentari? Vai, dar oare câte pacheţele ar fi putut cumpăra primăria din banii pe care vi i-a dat dumneavoastră să ridicaţi un monument, aşa, din vorbe primarului? Să vă fie ruşine!“, i-a transmis activista pentru drepturile omului, Zamfi Irina.

Dan Bittman a răspuns printr-un comentariu pe Facebook, pe care l-a şters ulterior.

„Mi se pare că exageraţi şi că ar trebui să intraţi în pământ de ruşine atunci când, fără să mă cunoaşteţi, vă permiteţi să mă jigniţi atât pe mine cât şi pe toţi cei care au participat la eveniment. V-aţi obişnuit în România că toţi trebuie să trăim şi să gândim după placul unei majorităţi bolnave, ei bine, eu nu fac parte din majoritatea dvs. şi mă mândresc cu asta, puteţi să scuipaţi, să vă urâţi, să vă jigniţi între voi cât doriţi, menirea mea a fost şi va fi alta pe acest pământ şi sunt tare bucuros că nu fac parte din ea“, a fost replica artistului.

Potrivit Recorder, Primăria de Sector a cheltuit 3.258.216 lei (adică 700.000 de euro) pentru eveniment.