Europarlamentul M.J. Marinescu (PNL): Rog Guvernul să introducă şi autostrada Craiova-Lugoj în POIM, pentru că bani sunt

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 16 septembrie 2018, 15:38 Actualitate | Esenţial


Marian Jean Marinescu
Foto: Arhiva personala
Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a declarat duminică, la Craiova, că Guvernul ar trebui să introducă şi autostrada Craiova-Lugoj în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), aşa cum a făcut cu autostrada Târgu Neamţ-Iaşi, pentru că există fonduri europene pentru acest program şi nu sunt cheltuite, relatează Agerpres.

"Eu voi lucra în continuare în Parlamentul European pentru mărirea fondurilor europene pe care România le poate lua, dar trebuie să avem şi aici oameni care să cheltuie banii. Acum în POIM partea de cale ferată suntem în pericol de a pierde 500 milioane euro şi acolo sunt cuprinse proiecte de cale ferată, inclusiv Craiova-Timişoara, şi nu a început niciunul. Nu mai vorbim că în tot POIM-ul singurele proiecte care iau bani sunt proiectele defazate, adică cele care vin din celălalt exerciţiu financiar, pentru că nu am fost în stare să le terminăm la timp şi, cu aprobarea Comisiei, le-am transferat în noul exerciţiu financiar. Propunerea mea este, dacă tot nu s-au demarat proiectele în POIM, rog Guvernul, aşa cum a făcut cu autostrada Târgu Neamţ-Iaşi şi în martie anul acesta a introdus-o în POIM, să introducă şi autostrada Craiova-Lugoj în POIM, pentru că bani sunt şi nu îi cheltuie", a spus Marinescu într-o conferinţă de presă.

Acesta a mai afirmat că pentru viitorul buget european (2021-2027) a propus unele amendamente, pentru zona dependentă de cărbune, la programul de cercetare prin care cere studii despre ce trebuie făcut în astfel de zone în perioada de tranziţie, pentru că este evident că producerea energiei electrice pe cărbune se va diminua şi va trece printr-o perioadă de tranziţie, urmând să propună şi linii de finanţare speciale pentru aceste zone.

"Referitor la căile navigabile interioare, cea mai importantă cale este Dunăre-Rin, există probleme cu navigabilitatea, pentru că nu toate statele sunt interesate la acelaşi nivel de a dezvolta acest sector (Bulgaria a avut mari întârzieri în ceea ce priveşte implicarea, Ungaria întârzie şi acum) şi am propus în mecanismul de conectare al Europei, pentru care sunt raportor, linie de finanţare specială pentru căile navigabile, pentru că în felul acesta statele vor fi toate interesate să investească în această direcţie", a mai afirmat Marinescu.

Eurodeputatul a subliniat că în regulamentul pentru cercetare a introdus unele propuneri prin care să crească fondurile alocate cercetătorilor din România.

"Acum, 85% din fonduri se duc către statele din Vest şi numai 4% se duc către statele din Est şi sunt nişte condiţii destul de complicate: trebuie să ai partener din vest, să ai partener cu experienţă mult mai mare. Eu am propus ca primul criteriu să fie evaluarea ideii şi probabilitatea de a avea rezultate, pentru a putea spijini şi cercetătorii tineri, care poate nu au în spate o experienţă şi nu au dovedit până acum că pot cerceta ceva, însă au o idee foarte bună. Am propus şi mărirea consiliilor de evaluare ale Centrului de Cercetare European - să aibă reprezentanţi din toate statele membre, pentru că acum sunt 15 membri, iar cercetătorii să aibă toţi salariul la acelaşi nivel", a declarat Marian Jean Marinescu. 




















905 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Sigur...... (Duminică, 16 septembrie 2018, 17:44)

    polonyca [utilizator]

    Si nu uitati : autostrada Caracal-Dabuleni !! E musai......acum ori niciodata !! Acolo e viitorul pepenelui romanesc !! Drumul lui catre _UE !!!!


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version