Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a anunțat, sâmbătă, la finalul unei ședințe cu liderii organizațiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită președintelui formațiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei ședințe a CExN pentru a clarifica ”eventuale nemulțumiri” din partid, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcția în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt și mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privințe și am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des și vom avea poziții unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru", a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD și președinte PSD Maramureș.

Potrivit acestuia, organizațiile județene PSD din Ardeal susțin „fără rezerve” Guvernul. „Susținem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE și aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile și disensiunile publice între membrii PSD cu funcții de conducere de la București trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării și pentru a ne putea ține de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem președintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei ședințe (sau a câte ședințe este nevoie) a Comitetului Executiv Național pentru a clarifica eventualele nemulțumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să își exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulțumirile în cadrul ședințelor statutare ale partidului și nu în mass media", a precizat Zetea.

Zetea spunea vineri că „nimeni nu va achiesa” în partid la ideea schimbării din funcție a liderului formațiunii, Liviu Dragnea, atâta vreme cât nu există o „alternativă conturată” și că, personal, el nu vede „astăzi” această alternativă în PSD.

De asemenea, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, declara vineri că este nevoie de organizarea ”rapidă” a unei ședințe CExN , săptămâna viitoare, pentru a se stabili prin vot dacă partidul „este pe ideea dnei Firea sau nu”.

„Părerea mea personală este că, întrucât dna Firea a ieșit astăzi cu alte știri și cu alte...trebuie organizat un CEx și stabilit dacă partidul este pe ideea dnei Firea sau nu. Dânsa, până la urmă, și oricine din partidul ăsta trebuie să înțeleagă că dacă ai o propunere o discuți în partid, se supune la vot, dacă propunerea ta are voturile necesare, în regulă. Dacă nu, subiectul este rămâi în partid și respecți decizia majorității sau pleci, că nu putem să stăm așa la infinit, decidem una și a doua zi ieșim pe presă și spunem altceva", a declarat Ioan Mang.

Întrebat dacă vrea ca Gabriela Firea să fie propusă spre sancționare în PSD dacă va continua cu declarațiile publice critice, Mang a răspuns afirmativ. „Nu numai dna Firea, oricine. Dacă discuția are loc în partid și majoritatea decide că nu se urmează acea cale, discuția trebuie să înceteze pentru un membru care vrea să rămână în partid, într-o situație în care cel mai important lucru este să ne realizăm programul de guvernare. Dacă vom discuta doar despre noi, în loc să muncim, să ne facem treaba, nu am făcut nimic", a precizat liderul PSD Bihor.

Mang a mai declarat că a participat joi, la sediul central PSD, la o discuție între „mai mulți colegi", în prezența președintelui PSD Liviu Dragnea, privind convocarea unei ședințe CExN. „Ideea a fost dacă e nevoie de Comitet Executiv rapid, adică în următoarele două săptămâni. Nu a fost o decizie, a fost o discuție între colegi, am fost mai mulți colegi", a spus el. Liderul județean PSD a apreciat că, din punctul său de vedere, o ședință CExN organizată săptămâna viitoare ar putea să „închidă" subiectul presupusei scrisori a nemulțumiților din partid.

„Poate dacă îl facem mai repede, săptămâna viitoare, se încheie odată subiectul de presă, că nu există nicio scrisoare, nu a semnat nimeni, cu câți am discutat, inclusiv cu dl Stănescu, nu există o astfel de scrisoare, adică până la urmă trebuie să închidem subiectul ăsta. Altfel, lumea începe să dea telefoane, mă sună . Opoziția e altundeva, nu e în partid", a declarat Mang.

Gabriela Firea a transmis vineri că nu se află în fruntea niciunei răzmerițe, dar că se va alătura oricărei inițiative pentru „modernizarea” PSD și că Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare „la cel puțin 30 de colegi”. „Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!", a spus aceasta.

Ea a conchis că PSD s-a prăbușit în sondaje. „Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start! În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor", a afirmat acesta.