​Parlamentul European va adopta o rezoluție privind situația din România în a doua sesiune plenară din octombrie, după ce la prima sesiune, de la începutul lunii, va avea loc dezbaterea pe tema violențelor de la protestul din 10 august, a anunțat europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Premierul Viorica Dăncilă va fi invitată să vorbească la dezbatere.

Parlamentul EuropeanFoto: europarl.ro

"Avem noutăți despre dezbaterea privind situația din România care va avea loc în Parlamentul European: dezbaterea în plen va avea loc în prima sesiune plenară din luna octombrie (1-4 octombrie).

Parlamentul European va adopta o rezoluție despre situatia din România în cea de-a doua sesiune plenară din luna octombrie (22-25 octombrie). Prim-ministrul Guvernului României va fi invitat la dezbaterea de la începutul lunii octombrie", a scris Mureșan pe Facebook.

Decizia a fost luată în ședința liderilor de grup din PE.

De precizat că la a doua sesiune plenară din octombrie va participa și președintele Klaus Iohannis pentru a susține un discurs privind viitorul Europei, anunț făcut în primăvară de Parlamentul European, potrivit caleaeuropeana.ro.

Amintim că în luna februarie a avut o dezbatere privind modificarea legilor justiției din România în plenul de la Strasbourg, aceasta însă nu a fost urmată de o rezoluție.

Inițiativa dezbaterii a aparținut grupului Verzilor, cei care au propus și dezbaterea din februarie privind modificarea legilor Justiției din România. Decizia a fost luată săptămâna trecută în ședința liderilor de grup, în unanimitate.

Pe 17 august, liderii Grupului Verzilor din Parlamentul European cereau Comisiei Europene să activeze mecanismul de apărare a statului de drept în cazul României, în contextul protestelor antiguvernamentale violente care au avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, relata cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.