Bărbatul din înregistrarea difuzată de luju.ro pentru a justifica finanțarea externă a protestelor: O mare porcărie / Cuvântul „exterior” era legat de mecanismele UE de intervenție

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 11 septembrie 2018, 18:20 Actualitate | Esenţial


Proteste Piata Victoriei
Foto: Hotnews
Înregistrarea audio difuzată în urmă cu o zi de site-ul luju.ro pentru a justifica teza finanțării din străinătate a protestelor din 10 august reprezintă un fragment dintr-o discuție mai amplă, în care era vorba despre acțiunile Uniunii Europene în state cu derive autoritariste precum Polonia și Ungaria, iar cuvântul „exterior” era legat exact de mecanismele UE de intervenție, a declarat pentru HotNews.ro bărbatul a cărui voce este auzită în înregistrare.

„Este o mare porcărie. A fost decupat un fragment dintr-o discuție mai amplă în care era vorba de acțiunile Uniunii Europene pentru restabilirea statului de drept în Ungaria și Polonia și aceasta era referința la acel <<extern>>”, discuția era legată de „acțiunile și mecanismele UE în statel precum Ungaria și Polonia, unde s-au constatat tendințe autoritare”, a precizat acest bărbat, care a discutat telefonic cu HotNews.ro și a cărui voce coincide cu cea din înregistrare.



Acesta și-a declinat identitatea către redacție, dar a precizat că preferă să-și păstreze anonimatul: „Nu vreau să fiu persoană publică, sunt un simplu om total nemulțumit de ce vede în anul centenarului”.

El a explicat că „și în Ungaria, și în Polonia UE a intervenit prin tot felul de mecanisme, la fel era vorba și în această discuție”.

„Nici nu știu cine a făcut înregistrarea, era la inaugurarea Casei Activistului”, un proiect al mișcării Facebook Corupția Ucide, a explicat acest bărbat, care a subliniat că a participat la toate protestele pentru apărarea statului de drept, dar nu este membru al vreunui grup. Potrivit acestuia, discuția a avut loc în data de 10 iulie.

În înregistrarea audio difuzată de luju.ro, o protestatară, identificată drept Angie Șerban, afirmă: „Câteodată suntem presați să reacționăm pentru că suntem presați din EXTERIOR (sublinierea luju.ro, n.r.) să punem osul la treabă, dar dacă ar fi fost după noi, protestele ar fi fost mult mai rare...”.

Bărbatul care a discutat cu HotNews.ro afirmă: „Avem speranțe că de 10 august o să facem ceva ce... măcar sa semene cu 20 ianuarie?... pentru că nimeni nu a pornit nimic.. cum ați făcut data trecută cu excel-ul ăla, bă care vreți să primiți oameni...”.

Aici era vorba despre cazarea protestatarilor care vin în București, a precizat bărbatul, care a explicat că în trecut a cazat benevol protestatari veniți din Cluj pentru a participa la proteste din Capitală.



















7472 vizualizari

  • +33 (47 voturi)    
    Savaliuk este Angajat de Varan (Marţi, 11 septembrie 2018, 18:30)

    un domn [utilizator]

    In toate aceste mizerii, nu este exclus ca echipamente de la haznauatrei sa fi fost utilizate la acest montaj
    • -34 (46 voturi)    
      S. Burduja, fiu de bancher, finanțează protestele! (Marţi, 11 septembrie 2018, 20:20)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Pe situl luju.ro, protestatara Angi Serban afirma într-o înregistrare ca PACT-ul, partidul lui Sebastian Burduja, fiul bancherului Gheorghe Burduja care a construit Bancorexul, este posibil sa se ocupe de o linie de logistica necesara unui miting.

      Același S. Burduja scrie în Adevarul un articol, în Romana și Engleza, care apoi prelucrat apare pe CNN semnat Frida Ghitis. Textul îl ataca pe Rudy Giuliani care anterior (plătit fiind) ii trimisese lui Iohannis o scrisoare anti DNA.

      Deci este foarte credibil ca acest Burduja finanțează parțial protestele #rezist pro DNA, anti PSD și care urmăresc instaurarea în Romania a unui guvern 100% aservit intereselor străine. Este evident din înregistrările difuzate pe luju.ro ca protestatarii sunt oameni plătiți fără convingeri politice.

      Vezi:
      https://adevarul.ro/news/politica/rudy-set-the-record-straight-1_5b850e69df52022f75e4d9c3/index.html

      Vezi:
      https://edition.cnn.com/2018/08/31/opinions/giuliani-romania-letter-opinion-ghitis/index.html

      Citat:
      "Angi Serban: In primul rand logistica acestui miting daca nu apare intr-o saptamana, e un mare fas, pentru ca in spatele unui eveniment de o asemenea anvergura sta o logistica de nu iti imaginezi... Desi s-ar putea ca PACT-ul, care tot danseaza pe langa voi, ii vedeti... PACT-ul s-ar putea sa se ocupe de o linie de logistica...

      Voce membru #rezist: Cine-i asta PACT-ul?

      Angi Serban: PACT-ul este partidul lui Sebastian Burduja, baiatul bancherului Gheorghe Burduja, ala care a construit BANCOREX-ul.

      Voce membru #rezist: A... OK, super!"
      Sursa: https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/adevarul-despre-violentele-din-10-august-un-membru-rezist-rupe-tacerea-si-dezvaluie-tacticile-prin-care-s-au-deturnat-protestele-democratice-in-scopul-daramarii-guvernului-si-majoritatii-parlamentare-prin-lovitura-de-stat-bandele-rezist-sunt-finantate-din
      • +5 (19 voturi)    
        Gresit, junioru sprijinit de Guran (Marţi, 11 septembrie 2018, 20:46)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        Fost varanist si el este in Solda Varanului conform
        https://www.hotnews.ro/stiri-politic-20758592-lanseaza-nou-partid-politic-platforma-actiunea-civica-tinerilor-fondatorul-sebastian-burduja-fostul-lider-ligii-studentilor-romani-din-strainatate-presedintele-fundatiei-caesar.htm

        Deci ceea ce ti am spus duce la Varan

        Mai sapa la alte informatii daca vrei sa te rafuiesti cu Bancorex
        Varanu este in Tot si Toate

        Tu
        Ai un tata sa iti finantzeze scoala la Washington?
        Haznauatrei curent trimite pe Shpagat si Pastorul acolo...nu e Ciudat?
      • +19 (27 voturi)    
        Bați câmpii (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:04)

        Ion-i_pozitivi [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        Eu am fost la proteste și nu am nici cea mai vagă idee cine este Angi Șerban (acum am auzit de ea) sau ce este PACT. Numai de Mălin Bot știam, dar și el a fost huiduit de majoritatea oamenilor. Nu am primit bani de la nimeni, am ieșit pentru că vreau (și am văzut că este erau cele mai importante revendicări la toți)

        1. Schimbarea lui Dragnea de la conducerea PSD (aka muie PSD)
        2. Un premier care nu este analfabet funcțional (dacă se poate un guvern mai bine pregătit)
        3. Modificarea legilor justiției în conformitate cu directivele europene, deciziile CCR și recomandările comisiei de la Veneția (nu folosirea lor ca pretext pentru a face modificări de care să beneficieze baronii locali).
      • +12 (20 voturi)    
        Deci .. (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:17)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        . din ce ai postat tu acolo, membrul ala rezist habar nu avea cine si ce e PACT.

        In al doilea rand, mai exact, cum a fost finantat acest miting: toti participantii au primit bani sau doar aia pusi de borfasii vostri sa faca scandal?

        In al treilea rand, manifestantii PSD nu au fost finantati de catre PSD?
      • +13 (15 voturi)    
        esti prost???? (Miercuri, 12 septembrie 2018, 1:43)

        Foxcrawl.com [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        cum poti sa spui ca "protestatarii sunt oameni plătiți fără convingeri politice"? Tu te-ai uitat la oamenii aia? Ti se pareau niste neica-nimeni, sarantoci, miloci? Si apoi, as intelege sa platesti 100, 500, 1000 dar nu aproape 100.000. Da-l naibii si pe Burduja asta ca nu o fi nici miliardar si nici atat de prost sa arunce cu o duzina de bani pe fereastra. Astia nu ar fi protestatarii PSD carora sa le dai o galeata, o sticla de apa si un bilet de autocar. Trezeste-te. Iesi in strada si discuta cu protestatarii.
      • +2 (2 voturi)    
        măi simpluțule, (Miercuri, 12 septembrie 2018, 12:01)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        cam cu câți bani i-a finanțat?
        Cu 5 lei sau 50 lei/persoană, cum a făcut dragnea?
        Păi ia fă tu socoteala și vezi la ce sumă ajungi.
        Ca să nu mai zic că pe dragnea, pe lângă ăia 50 lei cash, l-a mai costat și transportul + un sendviș ceva, p-acolo.
        Și încă ceva. Pe dragnea nu l-a durut cheltuiala, că doar nu dădea de la el, dar pe cel pe care-l acuzi de finanțarea mitingului diasporei, sunt convins că nu prea le-ar conveni să scoată 5.000.000 lei instant.
    • +19 (25 voturi)    
      cine baga in seama sLUJU PSD .ro ? (Marţi, 11 septembrie 2018, 21:16)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      aceste emisiuni de la Antena 3 sunt facute pt creierele slabe, pt votantii PSD care pot fi usor manipulati si prostiti de catre sLUJU si alte slujuri PSD gen Mircea Badea


      peste 100.000 de oameni au iesit in strada BENEVOL, restul e propaganda PSD

      ca 200 de oameni s-au organizat intr-un grup numit REZIST si ca ei au avut intalniri ca sa isi organizeze participarea...nu are nicio legatura cu ceilalti 99.800 de participanti la protest.
  • +21 (31 voturi)    
    Iesiti si dati inregistrarea completa (Marţi, 11 septembrie 2018, 18:56)

    Pasarea_PuieMontix [utilizator]

    nealterata si explicati ce'i cu desenele alea animate care seamana cu conturi de jocuri online ca sa'i demontati p'astia. Oricum nu ma intereseaza pana la urma ca ati primit sau nu bani. Chiar dc ati primit i'ati investit foarte bine. In sf cineva care nu fura :)

    PS: multumim Soros, EU si altele pt prepusele sponsorizari dar cred ca'i mai ieftin sa cumparati tot PSDul...hth :)
  • +20 (28 voturi)    
    s-a ramolit (Marţi, 11 septembrie 2018, 19:00)

    nahir [utilizator]

    complet dragnea. Nici să fure nu mai știe,
  • +17 (27 voturi)    
    tipic bolsevic (Marţi, 11 septembrie 2018, 19:22)

    bestol [utilizator]

    manipulari pesediste de cea mai joasa speta.
  • +20 (28 voturi)    
    luju.ro este conectat direct cu latrina3 (Marţi, 11 septembrie 2018, 19:27)

    bal71 [utilizator]

    Am vizionat de peste 2 ani de zile stirile politice de la diferite posturi tv, si siteuri de stiri, asta zi de zi, cu atentie, si, am comparat si analizat.
    Am constatat ca in topul ticalosiei , troneaza latrina3tv si acel site obscur luju.ro.
    Voi reveni si cu alte observatii si constatari asupra luju.ro, insa azi o sa va dau numai 2 exemple de ticalosie vicleana, manipulare prin care acel site(finantat de grupuri de persoane se tip penal si de obedientii lor).
    1)manipularea toxica de tip cufureala lansata(evident unde alt undeva decat la latrina3) de tiranul dragnea ca protestele 10 aug2018 au fost finantate din extern,etc, a fost prezentata de luju (faptul ca luju minte sta dovada chiar articolul de mai sus)
    2)acum 1an am gasit o manipulare josnica prin care Kovesi era acuzata de catre chiar luju.ro si anume au luat dintr-o stire agerpress o fraza referitoare la Kovesi, apoi au scos din fraza cateva cuvinte si au tiparit stirea. In acest mod stirea initiala agerpress care avea un ton neutru fata de Kovesi, a fost transformata intr-o stire acuzatoare si negativa pt Kovesi.
    Observand acest lucru, am avut naivitatea de a scrie la luju.ro in rubrica comentarii cititori, si sa le transmit observatia mea, dar nu am primit nici un raspuns, si de asemenea nu au postat pe site comentariul meu.
    Desigur slugile luju sunt platite gras, acolo tot felul de viermi inoata fericiti in cloaca pestilentiala, printre altii si
    Ciuvica, Adina anghelescu, Savaliuc,si multe alte lepadaturi , o rusine a speciei umane, groparii justitiei.
  • +20 (30 voturi)    
    luju (Marţi, 11 septembrie 2018, 20:11)

    Ilidia [utilizator]

    Din pacate mai exista inca destui oameni care se lasa inselati de numele asazisei "lumi a justitiei", in fapt cativa indivizi mancatori de kko...
    • +12 (12 voturi)    
      Lumea justitiei STRAMBE (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:27)

      avint [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      Lumea VARANULUI care este in tot si toate.
      Ma incearca o imensa SILA fata de tot ce miroase a VARAN.
  • -18 (32 voturi)    
    Mai domnule ... (Marţi, 11 septembrie 2018, 20:18)

    vitan.sandu [utilizator]

    ... pai individul recunoaste, iar matale o dai cu montajul. Numai ca o scalda cu UE ca fiind extern. Sa o creada mutu! Iti trebuie multa minte lipsa ca sa nu vezi lucratura.
    • +11 (21 voturi)    
      las-o, (Marţi, 11 septembrie 2018, 21:01)

      Sorrows [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      păpuşă, lucrătura e la liuju. da' n-ai tu grijă.
    • +15 (17 voturi)    
      Care-i lucratura? (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:18)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      Cum si cui au dat bani? Ca sa stie oamenii pe viitor de unde se incaseaza bani. Tot de la Ratiu sunt?
    • +2 (2 voturi)    
      Of... (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:48)

      Encounter [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      Individul spune că vorbele i-au fost scoase din context și interpretate aiurea/forțat. Ce e neclar pentru tine?
    • +3 (3 voturi)    
      intr-adevar iti trebuie multa minte ceea ce (Miercuri, 12 septembrie 2018, 13:23)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      iti lipseste cu desavarsire.
      Daca 3 fraze scoase din context sunt marile dovezi ale PSD-ului treaba e clara. Sa vedem cum sustin asta in instanta.
  • +15 (21 voturi)    
    Mai oameni, (Marţi, 11 septembrie 2018, 21:00)

    fat.cat [utilizator]

    ne mai slabiti odata cu Burduja asta? Who tf is Burduja? Niciodata nu s-a pronuntat numele lui, la niciunul dintre proteste. Habar nu aveam cine este pana nu l-au scos jenele astea de la luju, si altii ca ei, din caciulita, cu teoriile lor conspirationiste. Daca iei 100 de oameni de la oricare dintre protestele de pana acum si-i intrebi cine este Sebastian Burduja, pariez ca 99 nu vor fi in stare sa raspunda nici daca viata lor ar depinde de asta, iar al o sutalea iti va intoarce spatele. Chiar atat de idioti ne cred? Chiar atat de disperati au ajuns? Acum nu mai e Soros, nu mai sunt reptilienii, e Sebastian Burduja? Wtf? Nu pentru Burduja am iesit eu pe strada din ian. 2017 pana acum. Mai terminam odata cu asta?
    • +8 (16 voturi)    
      corect (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:07)

      Ion-i_pozitivi [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      nu am auzit nici eu până acum nici de el nici de Angi Șerban, și am fost la multe proteste. Poate erau printre ci mai activi cu megafoane, dar nu-i asculta mai nimeni.
      • -11 (15 voturi)    
        da' de burduja? (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:26)

        I-liberal [utilizator] i-a raspuns lui Ion-i_pozitivi

        Securitatea calcă pe cadavre în drumul ei spre viitor

        Patrick André de Hillerin
        marți, 14 august 2018, 09:24
        • +2 (2 voturi)    
          Am zis clar (Miercuri, 12 septembrie 2018, 15:27)

          Ion-i_pozitivi [utilizator] i-a raspuns lui I-liberal

          nici de el, nici de Angi. Nu știu de unde au apărut și nici nu-mi pasă. Sunt doar 2 oameni între cei 100 000 din piață. Revendicările au fost clare:

          1. Schimbarea lui Dragnea de la conducerea PSD (aka muie PSD când face scut în jurul lui)
          2. Un premier care nu este analfabet funcțional (dacă se poate un guvern mai bine pregătit)
          3. Modificarea legilor justiției în conformitate cu directivele europene, deciziile CCR și recomandările comisiei de la Veneția (nu folosirea lor ca pretext pentru a face modificări de care să beneficieze baronii locali).
    • -7 (17 voturi)    
      Who tf is Burduja? (Marţi, 11 septembrie 2018, 23:22)

      I-liberal [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Ia de citeste:

      https://www.catavencii.ro/securitatea-calca-pe-cadavre-in-drumul-ei-spre-viitor/

      Dar sint sigur ca stii cine e. La fel de bine ca si cel care va bloca acest raspuns. :-)
      • +13 (15 voturi)    
        Am inteles.. (Miercuri, 12 septembrie 2018, 1:27)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui I-liberal

        "Pe 1 august, postările

        lui Sebastian Burduja încetează brusc, pentru a reîncepe în forță și cu sponsorizările aferente pe 6 august. Mesajul e același: veniți la miting, hai cu diaspora, să cadă Guvernul Dăncilă! Pe 10 august, Sebastian Burduja este în Piață, dar pleacă la timp pentru a evita ciocnirile cu jandarmii. Pe 11 august este în Piață, pe 12 la fel.

        Dar nu strălucește, nu este vânat de televiziuni, nu este băgat în seamă de presă, nu-l identifică nimeni drept salvatorul națiunii. Deși el a sacrificat atâtea pentru a fi pe Facebook în fiecare zi, pentru a fi în piață, pe 10…"

        Deci e unu' pe care nu-l baga nimeni in seama, dupa cum chiar autorul spune, dar finanteaza mitingul. Bravos!
        • +7 (7 voturi)    
          Realitatea teve l a promovat probabil (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:03)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Alius

          Pe bani, in luna august, in rest ceea ce s a scris aici si acel material semnat de Patrick la Catavencii are iz de credibilitate!
      • +8 (12 voturi)    
        Cu aceasta ocazie (Miercuri, 12 septembrie 2018, 8:15)

        fat.cat [utilizator] i-a raspuns lui I-liberal

        si Catavencii s-au aliniat corespunzator, dupa 28 de ani de critica a Puterii. Super evolutie. Dar asta nu inseamna nimic. Sau in opinia ta aceste articole ii confera legitimitate lui Dragnea? Sau cui? PSD-ului? Am citit si opiniile lui Doru Buscu, acelasi trend incredibil pentru o echipa de jurnalisti care nu a iertat niciodata Puterea, oricare a fost ea. In fine.
        In orice caz, nu Burduja este exponentul acestor proteste, hai s-o terminam cu teoria conspiratiei. O sa vezi cate voturi va aduna la alegeri, daca va candida. E incredibil cata moneda se bate pe omul asta. Pentru mine e absolut irelevant si nu doresc sa mai comentez pe acest subiect.
        • +4 (4 voturi)    
          Catavencii s-au aliniat corespunzator (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:50)

          avint [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

          Catavencii s-au aliniat corespunzator la coada PSD inca din 2009, cel putin acesti "domni", Buscu si individul cu nume pretentios.
          Fituica asta, Catavencii, e un avorton din ce-a fost odata Academia Catavencu.
          " O. VÎNTU: - Nu, nu m-ai înţeles : singura condiţie care este aici este decizia lui Vîntu. Asta încerc să-ţiexplic, Doruleţ.
          D. BUŞCU: Un adevărat patron de presă."
        • +2 (2 voturi)    
          Ai avut tu impresia!! (Miercuri, 12 septembrie 2018, 15:51)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

          Catavencii au scoala lui SOV (adica a lu Vantu).
          Musca in toti dar banu e ban si interesu personal (ma rog de gasca) e inainte de toate. Daca-ti aduci aminte ce vocali erau contra lui, pana sa-i cumpera SOV- nicio pagina fara o bula cu SOV... dupa aia, mucles!!
          Cand a fost cu procesele, cu extradarea... Toata tara vuia (toata media, de ORICE culoare) de Popa, de Vlas, ca l-a adus pe ala de nustiuunde, ca aia trebuie sa depuna marturie...
          Catavencii, Radioguerilla (da, marele erou Dobrovolschi) ... tacere absoluta! Parca astea toate nici nu ar fi existat.
          Urmareste-i mai cu atentie si ai sa vezi.
          A3 sunt copii mici, ii citesti din doua vorbe...
          SOV e mai tare decat Voiculescu la soparle; el l-a facut pe "mihaela dragstea mea" sa devina nimic, nu Varanu.
      • +1 (1 vot)    
        Postare stupidă (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:56)

        Encounter [utilizator] i-a raspuns lui I-liberal

        Adică faptul că a făcut ce a făcut aproape orice alt om care a fost în piață îl descalifică?
        Ce prostii spuneți? Ia mai întrebați: dintre cei ce au fost în piață câți și-au chemat prietenii și rudele? Câți au postat înainte, în timpul și după manifestații? Câți au îndemnat oamenii să vină în piață?
        Bateți câmpii!
        • 0 (0 voturi)    
          mai mai (Miercuri, 12 septembrie 2018, 14:11)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Encounter

          cum se face ca NUMAI Vlasatre de Secu sunt asa Zorro ?
  • +8 (14 voturi)    
    hacker (Marţi, 11 septembrie 2018, 21:36)

    dd68 [utilizator]

    Astept sa vad cand si daca madam luju-ro va fi hackuita
  • -9 (23 voturi)    
    ieri cica era o inregistrarea falsa! (Marţi, 11 septembrie 2018, 22:21)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    acum cica e "scoasa din context" doar.....hm?
    • +5 (5 voturi)    
      bivolas PSD-ist (Miercuri, 12 septembrie 2018, 13:27)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui kingdavidhotel(banat pentru adevar?)

      Minciuna prin omisiune se cheama tot minciuna. Deci daca o inregistrare este trunchiata ca sa exprime altceva decat exprima in contextul initial poti sa
      spui ca e falsa. Orice instanta va aprecia exact asa.
  • -5 (17 voturi)    
    Țară mică, servicii puține (Marţi, 11 septembrie 2018, 22:54)

    I-liberal [utilizator]

    Daca am fi avut servicii secrete, de infiltrarea si demascarea grupurilor subversive s-ar fi ocupat securistii de bine.

    Cum noi nu avem asa ceva, si treaba asta cade tot in sarcina civilor neinstruiti si a putinilor jurnalisti care inca se mai incapatineaza sa nu se dea pe brazda.
    • +1 (1 vot)    
      Sau (Miercuri, 12 septembrie 2018, 10:51)

      Encounter [utilizator] i-a raspuns lui I-liberal

      Așa cum e la noi, serviciile sunt infiltrate și controlate exact de cei împotriva cărora ar trebui să liupte, adică p$d, alde...
      De aia nu vedem noi serviciile luptând. Pentru că munca #rezist este în favoarea nației; iar p$d, care e dăunător conduce/controlează serviciile.
      Simplu și clar.
  • +12 (14 voturi)    
    dolarii de la pnleu (Miercuri, 12 septembrie 2018, 7:22)

    Francisc 1 [utilizator]

    masina de scris electronica droguri , nu mai trecem vreodata de nivelul asta?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version