Parlamentul European discută dacă va fi declanșată procedura de sancționare a Ungariei 

de DG     HotNews.ro
Marţi, 11 septembrie 2018, 8:52 Actualitate | Esenţial


Viktor Orban
Foto: Agerpres/EPA
Parlamentul European urmează să dezbată dacă se impune demararea procesului de sancționare a Ungariei, scrie BBC.

Membrii PE vor dezbate dacă guvernul de dreapta de la Budapesta reprezintă un risc pentru valorile Uniunii Europene având în vedere politica pe care o promovează, mai ales în ceea ce privește migrația. 

Discuțiile din forul european vin la câteva luni după ce Comisia Europeană a activat, în premieră, împotriva Poloniei articolul  7 din Tratatul UE care prevede posibilitatea suspendării dreptului de vot în Consiliu în cazul în care încalcă valorile europene. Decizia de declanșare a procedurii a fost luată pe fondul așa-ziselor reforme în justiție impuse de guvernul polonez. 

Este de așteptat ca premierul ungar Viktor Orban să vină în plenul PE pentru a combate acuzațiile ce i se aduc.

Orban și partidul său, Fidesz, au susținut în mai multe rânduri că acuzațiile legate de statul de drept sunt chestiuni care au fost rezolvate demult

Corespondentul BBC la Budapesta, Nick Thorpe, relatează că miniștrii și presa pro-guvernamentală au susținut că totul este o ”vânătoare de vrăjitoare” îndreptată împotriva Fidesz, din cauza faptului că partidul de guvernământ a pledat pentru suveranitatea națională în fața a ceea ce ei numesc elita liberală. 

Orban, care este cunoscut pentru discursul său eurosceptic, a fost reales la începutul acestui an cu o platformă anti-imigraționistă. În ciuda susținerii pe care o are acasă, la nivelul UE, este criticat pentru politicile sale care sunt în dezacord cu valorile Uniunii. 

Pentru declanșarea unor măsuri punitive împotriva Ungariei este nevoie de o majoritate calificată de două treimi în Parlamentul European. Chiar dacă propunerea va trece de vot, ceea ce ar însemna că Ungaria va fi monitorizată de Bruxelles, procedura va fi una foarte lentă. 





















1558 vizualizari

  • +1 (11 voturi)    
    Valorile Uniunii (Marţi, 11 septembrie 2018, 10:17)

    xolv [utilizator]

    Unde sunt "valorile" astea de a importa sclavi ieftini in proiectul lui Adenauer, Schuman si Monet ? Proiectul european nu trebuie construit prin acordul tuturor membrilor sau prin politica pumnului in gura de catre foste imperii coloniale ?
  • +2 (10 voturi)    
    "Valorile" UE? (Marţi, 11 septembrie 2018, 10:18)

    Lunix [utilizator]

    "...un risc pentru valorile Uniunii Europene având în vedere politica pe care o promovează, mai ales în ceea ce privește migrația".
    Deci una dintre valorile marete ale UE este migratia !
    Si nu orice fel de migratie, ci cea care genereaza conflicte si atentate, incompatibilitati culturale si religioase, insecuritate tot mai pronuntata.
    Si toti cei care se opun acestei migratii sunt un risc pentru aceste "valori", este foarte clar...
    • 0 (0 voturi)    
      daca migratia nu ar fi fost una din valorile UE (Marţi, 11 septembrie 2018, 17:05)

      stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui Lunix

      atunci tu nu ai fi fost in UE niciodata.
      Romanii au fost cei mai mari beneficiari ai acestei valori UE.
      Cum arata un alt articol HN, 20% dintre romanii relevanti sunt plecati din tara.
  • +7 (13 voturi)    
    Foarte bine! (Marţi, 11 septembrie 2018, 10:26)

    bancher [utilizator]

    Sa votam pentru sacntionare. Orban critica UE pe la toate colturile de strada, insa pe de alta parte profita din plin de fondurile si imprumuturile UE, precum si de investitiile directe ale firmelor occidentale in Ungaria.
    Sa se hotarasca: sau e cu UE sau impotriva ei. Insa nu se poate sa si pupi sa si scuipi aceiasi mana.
    acum ar fi un prilej bun pentru Romania sa puna problema drepturilor minoritatii romanesti din Ungaria, minoritate care nu are niciun drept pe motiv ca nu exista.
    • -2 (6 voturi)    
      Foarte rau :) (Marţi, 11 septembrie 2018, 11:49)

      Adu84 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      Faptul ca Orban e la putere e direct vina UE. Daca nu avea cartea migratiei nu castiga alegerile.

      E foarte bine ca o parte consistenta din UE isi doreste migranti. Sa ii primeasca :) si sa ii integreze.
      De ce sa il forteze pe Orban sa primeasca daca el nu vrea ? Si dupa sa il sanctioneze... E putin ciudat !
      • 0 (6 voturi)    
        nu doar de asta il sanctioneaza. (Marţi, 11 septembrie 2018, 13:20)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Adu84

        Orban va fi sanctionat pentru derapajele de la adresa democratiei, pentru abaterile de la principiul statului de drept si de la valorile UE.
        Refuzul migrantilor nu e singura problema.
  • +3 (3 voturi)    
    Im pare rau (Marţi, 11 septembrie 2018, 13:43)

    UpNext [utilizator]

    sincer, dar nu cred ca va rezulta vreo sanctiune impotriva Hu. Pe langa sustinatorii anti-imigratie din UE, Hu. mai are si un puternic suport din SUA, unde este activa o consistenta comunitate maghiara. Deci....
  • +1 (5 voturi)    
    mai fermi tovarasi, mai cu erectie (Marţi, 11 septembrie 2018, 15:11)

    1A [utilizator]

    Cand unul ca Orban vrea sa suga de la doua tzatze, si lapte dulce pacifist si democratic dar si lapte autocrat expansionist teritorial, Uniunea ar trebui sa fie extrem de ferma in decizii daca nu vrea sa consolideze perceptia ca s-au intalnit hotii cu prostii din UE.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version