În urma verificărilor efectuate, nu a fost identificat niciun protocol de colaborare încheiat între DNA și Societatea Română de Televiziune, au precizat reprezentanții instituției pentru Mediafax.

Stema DNAFoto: Wikipedia

„Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă transmită că, în urma verificării evidențelor existente la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, nu a fost identificată nicio lucrare înregistrată cu privire la un prezumtiv protocol de colaborare încheiat între Societatea Română de Televiziune și Direcția Națională Anticorupție”, au precizat reprezentanții DNA, pentru Mediafax.

Precizările vin după ce peşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la Neptun, că a fost informat că ar exista un protocol între DNA şi TVR şi că, dacă informaţia este reală, cineva din conducerea postului public ar trebui să vorbească despre asta.

"Am auzit că este protocol între DNA şi TVR1. Vorbesc serios. (...) Cineva mi-a spus ieri, dacă e aşa e un lucru grav. Şi dacă am auzit chiar aş vrea ca măcar TVR să spună, că la DNA nu are cine să vorbească. Cineva să ne spună. Informaţia este adevărată? De ce ar trebui să fie un protocol secret? De când are dreptul o instituţie judiciară să clasifice un protocol? În primul rând că de ce trebuie să îl faci?", a spus Liviu Dragnea.

"E grav dacă există la TVR un asemenea protocol. Şi dacă conducerea TVR ştie că este un asemenea protocol şi tace este foarte grav", a mai spus Dragnea.

Într-un document apărut în spaţiul public şi care reprezintă un răspuns al TVR către Andreea Drugus (aceeaşi persoană care a solicitat detalii şi cu privire la protocolul Ministerului Dezvoltării cu SRI, în perioada în care Liviu Dragnea era ministru), se arată că, începând cu 2008 şi până în prezent, au fost încheiate 30 de protocoale de către TVR cu instituţii publice, dar niciunul cu DNA.

Răspunsul a fost dat în 22 august 2018 şi este semnat de Adela Ştirbescu, coordonator cu atribuţii de director cabinet al preşedintelui televiziunii.