Liderul PMP, Eugen Tomac, îl acuză pe Liviu Dragnea că ar fi "șeful statului paralel" și îi cere acestuia să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților, scrie Mediafax. Cererea vine în contextul unei fotografii postate pe Facebook de Victor Ponta în care Dragnea apare alături de George Maior.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Liviu Dragnea nu mai poate păcăli pe absolut nimeni. A ținut captivă o întreagă țară, izolând-o de restul Europei și condamnând-o la subdezvoltare prin jocuri politice mizerabile ce au un singur scop: salvarea! Don Liviu, nu mai merge! După ultimele dezvăluiri ar cam trebui să înțelegi că aici e capăt de drum și trebuie să te oprești. Nu știu dacă fotograful este Soros sau nu, dar cert este că am aflat și noi cine este, de fapt, șeful statului paralel pe care trebuie să-l eliberăm de această povară. Așa că, Don Liviu, e simplu: DEMISIA din funcția de Președinte al Camerei Deputaților, pentru că urmează o comise de anchetă care va verifica cum ai ajuns “șeful” statului paralel", a declarat liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, într-o postare luni pe Facebook.

Acesta a adăugat că liderul PSD are multe explicații de dat în legătură cu acest subiect.

"Ai multe de explicat, însă până atunci nu mai ai niciun drept să fii în fruntea unei instituții pe care ai compromis-o pentru câteva decenii. Nu mai există loc de interpretări și fabulații. Pur și simplu: DEMISIA din fruntea Camerei Deputaților!",a conchis Tomac.

O fotografie în care preșdintele PSD, Liviu Dragnea, apare alături de fostul director al SRI, George Maior, iar în plan secund se poate vedea fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi a fost postată pe Facebook de fostul premier Victor Ponta.

"Da , stimați români-Liviu Dragnea luptă de mult cu Maior, cu Kovesi , cu Statul Paralel , cu Soros-bla bla/ din interior luptă cu ei! Minciuni ridicole pentru cei care încă mai vor să se lase prostiți! Ah-da/și Liviu Dragnea este cel mai bun exemplu de familie tradițională-nu e așa? Adevărul este că Liviu Dragnea luptă doar ca să își ascundă banii de la Teldrum și Farmavet, să scape de răspundere penală și să își promoveze propriul interes!!! România, resursele sale naturale, Parlamentul, Guvernul sau PSD sunt simple instrumente pentru propășirea lui Dragnea și a familiei sale! Sper să îl întrebe Răzvan Dumitrescu în direct în emisiune/dacă nu are timp îi rog pe curajoșii din CEX ul PSD și pe cei care își rup cămașa de pe ei la televizor pt “Dl Președinte Dragnea” să îl întrebe cât de tare luptă el cu George Maior și cu Kovesi în anii trecuți! Trebuie să terminăm definitiv cu această minciună și ipocrizie care își bate joc de bunul nostru simț dar și de viitorul nostru! Eu am această datorie!", este mesajul pe Facebook al lui Victor Ponta care însoțește fotografia.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, duminică seară, că actualul ambasador al României în SUA George Maior urmează să fie chemat la audieri în Comisia de politică externă, precizând că acesta încă se mai crede directorul SRI și că încă mai are întâlniri și discuții cu diverși oameni.

"Pe noi ne interesează ca ofițerii să aibă toate dotările asigurate, să fie plătiți bine, să aibă infrastructură, logistică, dar trebuie văzut și ținut cont și de contextual national și de raportul cu celelalte instituții. Adică nu se poate la nesfârșit și poate în situația aceasta conducerile de la aceste servicii că noi nu mai acceptăm să iasă din matca constituțională. El crede că și acum e directorul SRI (George Maior – n.r.). Face și acum discuții, jocuri, întâlniri politice. Așa mi-a zis cineva alaltăseară. Să vedem dacă se va confirma sa nu. A fost în perioada asta în România și au început ceva tulburări la partid. Doar remarcam o coincidență", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.