Un incendiu puternic a izbucnit luni dimineață la o hală de porci din localitatea brăileană Tichilești. Pompierii intervin cu trei autospeciale pentru a stinge focul din clădirea care adăpostește aproximativ 10.000 de porci, anunță Mediafax.

porciFoto: istock.com

UPDATEAproximativ 1.700 de porci au murit în urma unui incendiu izbucnit la o fermă din localitatea brăileană Tichilești. Deși inițial se vorbea despre 10.000 de porci, pompierii au reevaluat pagubele și au anunțat că în interior se aflau peste 2.300 de animale, circa 600 dintre acestea fiind salvate.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 6.00, fiind anunțat de unul dintre paznici.

Pompierii și angajații fermei au încercat să salveze animalele aflate în interior, aproximativ 10.000 de porci tineri.

„Pe noi ne-a anunțat un paznic, am trimis la fața locului trei autospeciale cu apă și spumă. Focul este doar la hala cu porci, se pare că nu se poate extinde la alte clădiri. În interior sunt doar porci tineri, circa 10.000 de capete”, a spus, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

În localitatea brăileană Tichilești, pesta porcină a făcut ravagii, peste 40.000 de porci dintr-o mare fermă și din gospodăriile localnicilor fiind eutanasiați.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian, a anunțat ulterior că toți porcii au murit prin asfixiere și ardere.