Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor trimite, marți, o sesizare către Avocatul Poporului, prin care îi va solicita să atace la CCR rectificarea bugetară adoptată de Guvern săptămâna trecută, relatează Mediafax.
„Este o rectificare care s-a făcut ilegal, împotriva Constituţiei, nu au avut avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării, nu au avut avizul Consiliului legislativ, nu au respectat procedurile legale de punere în dezbatere a proiectului ordonanţei, nu reflectă realitatea economică şi realitatea bugetară din România. Depunem marţi, deja o avem pregătită, sesizarea către Avocatul Poporului, în care îi prezentăm toate argumentele pentru solicitarea noastră de atacare la Curtea Constituţională a ordonanţei de rectificare”, a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, sâmbătă, la școala de vară a TNL din Saturn.
PNL vrea, de asemenea, amendarea legii CCR, astfel încât să permită posibilitatea controlului constituțional și asupra ordonanțelor de urgență, nu doar a legilor.
„Vom iniția săptămâna viitoare o modificare a legii CCR prin care urmărim două obiective: să acordăm posibilitatea exercitării controlului constituțional înainte de intrarea în vigoare nu numai asupra legilor, ci și asupra ordonanțelor de urgență, pentru că la ora acutală singura entitate care poate declanșa controlul de constituționalitate în cazul unei ordonanțe de urgență este Avocatul Poporului. Cât timp instituția Avocatul poporului va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD, în niciun caz avocatul poporului, nu se va putea declanșa controlul de constituționalitate”, anunțase săptămâna trecută Ludovic Orban.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ce Executivul a aprobat rectificarea bugetară fără aviz CSAT, că Guvernul forțează limitele Constituției și a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privința OUG de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018. El a ținut să avertizeze încă o dată că ”lipsa de viziune și de responsabilitate, cât și modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăți majore”.
Avocatul Poporului a anunțat, joi într-un comunicat de presă, că va analiza atent cererea președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR rectificarea bugetară adoptată de Guvern, precizând că în paralel așteaptă și argumentele juridice de la Președinție pentru a demara un astfel de demers.