Obiectivele prioritare ale procurorului propus pentru funcția de șef al DNA, Adina Florea, sunt evaluarea activității din cadrul DNA și toleranța zero la corupție, prin îmbunătățirea activității de urmărire penală.

Stema DNAFoto: Wikipedia

Potrivit proiectului de candidat al Adinei Florea, corupția vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării și buna guvernanță.

”În plan extern, persistența corupției are impact negativ asupra credibilității României”, subliniază Forea, adăugând că măsurile de până acum ale DNA nu au avut suficientă sustenabilitate, iar situația cere o regândirea a acțiunilor DNA.

Obiective și propuneri de măsuri:

1. Prioritar, am în vedere efectuarea unei evaluări a activității desfășurate în cadrul DNA (Structura centrală și cele teritoriale) care să măsoare eficiența și calitatea prin raportare la folosirea resurselor umane și materiale, raportul resurse investite – rezultate obținute. Termen: 3 luni de la data declanșării procedurii de evaluare

2. Toleranță zero la corupție. Îmbunătățirea activității de urmărie penală pentru asigurarea combaterii eficiente a acesteia. Termen de realizare: permanent.

3. Asigurarea sprijinului procurorilor-șefi adjuncți ai DNA, a procurorilor șefi ai serviciilor teritoriale, precum și a procurorilor cu funcții de execuție pentru coordonarea și pentru desfășurarea unei activități de urmărire penală care să aibă ca finalitate stoparea și diminuarea fenomenului corupției.

4. Control operativ curent în scopul verificării managementului de caz pentru procurorii cu funcții de execuție, în vederea asigurării finalității urmăririi penale și evitării situațiilor de achitare. Termen de realizare: semestrial.

5. Efectuarea unei evaluări a situațiilor în care s-au dispus măsuri restrictive privind libertatea persoanei sau în care s-au obținut mandate de supraveghere tehnică în ultimii ani, fără ca dosarele penale să se finalizeze cu trimitere în judecată.

6. Analiza profesională a soluțiilor de achitare definitivă dispusă de instanțele de judecată, precum și a celor de restituire.

7. Identificarea problemelor determinate de modificările intervenite asupra Codului de procedură penală, a Codului penal și a altor legi speciale cu dospoziții penale în activitatea profesională internă, cât și în raporturile cu alte instituții, colectarea datelor, explorarea diferitelor interpretări posibile ale unei situații date.

8. Realizarea uni comunicări manageriale cu instituțiile angrenate în activitatea judiciară care să contribuie la realizarea unei informări corecte, eficiente și eficace, în vederea realizării în condiții optime a solicitărilor interne și externe și în concordanță cu obiectivele stabilite

9. Asigurarea respectului și a colaborării loiale a procurorului șef al DNA, precum și a celorlalți procurori din cadrul structurii cu celelalte instituții și autorități ale statului.

10. Diminuarea stocului de dosare vechi.

11. Creșterea transparenței activității deșfășurate de DNA.