Personajul interpretat de Kevin Spacey în serialul de succes "House of Cards", Frank Underwood, a fost omorât de scenariști în al șaselea și ultim sezon al producției, potrivit unui clip de promovare publicat de compania Netflix, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Trailerul publicat de compania producătoare o arată pe actrița Robin Wright, care interpretează rolul soției lui Underwood, Claire, stând lângă mormântul acestuia și pronunțând fără emoție câteva cuvinte: "Totuși, îți voi spune asta, Francis. Când mă vor îngropa, nu o vor face în curtea din spate. Și când îmi vor aduce un ultim omagiu, vor sta la coadă".

Clipul de promovare nu oferă detalii privind circumstanțele decesului, dar Netflix a anunțat anterior că ultimul sezon al serialului se va concentra pe personajul lui Wright, care, la sfârșitul sezonului al cincilea, a devenit președinte al SUA. Pentru acest rol, Wright a primit un premiu Globul de Aur și cinci nominalizări la Primetime Emmy Awards.

Sezonul al șaselea va avea premiera pe Netflix pe 2 noiembrie și va avea opt episoade. Inițial, în toamna anului trecut, compania Netflix suspendase producția celui de-al șaselea și ultim sezon al serialului "House of Cards", după ce Kevin Spacey a fost acuzat de hărțuire sexuală de Anthony Rapp - un actor care a jucat în producții precum "Star Trek - Discovery" şi "Rent". Acesta l-a acuzat pe Spacey că i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu trei decenii, pe vremea când avea doar 14 ani.

Ulterior, compania Netflix a anunțat că filmările pentru serialul TV "House of Cards" vor fi reluate la începutul acestui an fără Kevin Spacey. În luna octombrie 2017, Kevin Spacey a făcut public faptul că este homosexual, după declarațiile lui Anthony Rapp. Spacey a scris pe rețeaua online Twitter că a iubit și femei și bărbați, dar în prezent trăiește ca un bărbat homosexual.

În ceea ce privește acuzațiile aduse de Rapp, Spacey a scris într-un mesaj pe Twitter: "Îi port un respect şi o admiraţie deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, ar fi avut loc cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă este să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool, şi îmi pare rău pentru sentimentele pe care spune că le-a avut în el în toţi aceşti ani".

Foști angajați ai serialului "House of Cards" au spus că Spacey a transformat platourile de filmare într-un mediu "toxic", acuzându-l de hărțuire. Acuzații similare au făcut și foști angajați ai teatrului The Old Vic din Londra, unde acesta a fost director artistic.

Între timp, Kevin Spacey, care este subiectul mai multor anchete privind abuzuri sexuale desfășurate de poliția britanică, a dispărut din viața publică.

Kevin Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "American Beauty" şi "Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects". Pentru rolul lui Francis Underwood, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

Serialul "House of Cards" a primit, printre altele, două Globuri de Aur (Kevin Spacey, în 2015, Robin Wright, în 2014) din opt nominalizări și șapte premii Primetime Emmy din 53 de nominalizări.