Liberalii, în moțiunea împotriva lui Carmen Dan: Ne putem gândi la premeditare în cazul violențelor din 10 august / Vă asumaţi răspunderea pentru faptul că aţi stricat imaginea României în plan internaţional?

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 5 septembrie 2018, 15:13 Actualitate | Esenţial


Carmen Dan
Foto: captura Antena 3
Liberalii solicită demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a conducerii Jandarmeriei în moţiunea simplă intitulată "Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti" şi depusă miercuri la Camera Deputaţilor, relatează Agerpres. Liberalii acuză în moțiune că ”ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari”.

"Din perspectiva Partidului Naţional Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenţia de pe 10 august, şi a întregii conduceri a Jandarmeriei, este o prioritate de siguranţă naţională: aceşti oameni au dovedit că nu vor şi nu sunt capabili să asigure ordinea şi să respecte legea, inclusiv o serie de documente esenţiale, cum ar fi Strategia Naţională de Apărare a Ţării - care subliniază faptul că garantarea siguranţei cetăţenilor reprezintă un interes naţional de securitate. Zeci de mii de protestatari paşnici au fost loviţi şi atacaţi cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat şi izolat ore în şir. Şi ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea şi Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuţii de cercetare penală, dar şi pază şi protecţie pentru demnitari. Stimaţi colegi, nu este permis şi generaţiei noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovaţii să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetăţenilor români nevinovaţi, paşnici, loviţi peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este ţara pe care am ales să o construim la Revoluţia din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democraţiei româneşti, iar cei vinovaţi trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne", se arată în moţiunea PNL, citată de Agerpres.

De asemenea, liberalii o întreabă pe Carmen Dan dacă își asumă răspunderea pentru faptul că a stricat imaginea României în plan internaţional prin suprimarea violentă a protestelor de pe 10 august și inclusiv agresarea cetățenilor israelieni scoşi din taxi şi bătuţi de jandarmi.

"Încă din primele zile de mandat, actuala guvernare PSD-ALDE a afectat imaginea României în rândul partenerilor externi, iar ministrul Carmen Dan s-a asigurat că nu se abate de la această politică. Inclusiv cetăţeni străini au fost agresaţi de către forţele de ordine. Patru turişti israelieni au fost scoşi din taxi şi bătuţi de jandarmi, chiar dacă aceştia au explicat că nu participă şi nu au participat la proteste şi şi-au arătat paşapoartele. Pe cale de consecinţă, Ambasada Israelului în România a anunţat că va depune plângeri penale pe numele agresorilor. Chiar aşa: doamna Carmen Dan, vă asumaţi răspunderea pentru faptul că aţi stricat imaginea României în plan internaţional prin toate aceste acţiuni? Imagini şi filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în presa internaţională", adaugă liberalii. 

Deputaţii PNL acuză faptul că ministrul de Interne a comis nenumărate gafe amintind de episodul "microfonul". 

"Ministrul a generat atunci o isterie generală în presă şi în minister, pe fondul unor bănuieli personale legate de acţiuni de spionaj asupra sa. În loc să anunţe Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) - instituţie abilitată să se ocupe de astfel de cazuri - Carmen Dan a ales să se plângă presei şi a compromis astfel o anchetă care ar fi trebuit demarată. În joc nu erau nici atunci şi nu sunt nici acum mizele personale ale doamnei Dan, ci interese de siguranţă naţională, de securitate şi de prestigiu ale instituţiei pe care o reprezintă", spun iniţiatorii moţiunii simple. 
Liberalii arată că pe 10 august, au intervenit jandarmi cu indicativul ascuns ceea ce este împotriva regulamentelor, şi au uzat de practici de intervenţie interzise împotriva unei majorităţi paşnice a protestatarilor. 
"Jandarmeria a acţionat în baza unui ordin care nu exista legal în momentul intervenţiei", mai precizează liberalii.
Deputaţii PNL menţionează că "miza evidentă a celor din PSD este muşamalizarea oricărei discuţii despre 10 august şi promovarea tuturor celor implicaţi în represiune". 

"România este un stat care a revenit, după o dictatură lungă şi sângeroasă, în rândul ţărilor democratice şi liberale. Avem experienţe triste ale reprimării manifestărilor publice atât înainte de 1989, dar, din păcate, am trăit momente grave - mineriadele - şi după Revoluţia din decembrie. În aceste condiţii, având în vedere proximitatea istorică a unor astfel de traume, este esenţial pentru structurile de ordine publică să facă din libertăţile şi drepturile civice o prioritate absolută. Integritatea fizică şi dreptul fiecărui cetăţean la opinie şi protest sunt principii indiscutabile într-un stat de drept şi sunt garantate de Constituţie, dar şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. Niciun român nu poate deveni victimă sau victimă colaterală a unor represiuni violente, indiferent de justificare. Din păcate, nu asta s-a întâmplat la protestul Diasporei din 10 august. Dimpotrivă. Sunt, de altfel, câteva lucruri care trădează lipsa de logică, de legalitate şi poate chiar o premeditare a violenţelor din 10 august", mai susţin liberalii. 

















914 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version