Patriarhul Daniel a sfințit cele șase clopote ale Catedralei Neamului. Pe fiecare dintre ele este chipul său în efigie

de C.D.     HotNews.ro
Luni, 3 septembrie 2018, 21:04 Actualitate | Esenţial


Sfintirea clopotelor Catedralei Neamului
Foto: basilica.ro
Cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului au fost sfințite, luni, într-o slujbă oficiată de Patriarhul Daniel, anunță Patriarhia Română. Clopotele urmează să fie montate în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale. 

"Luni, 3 septembrie 2018, între orele 09:45 – 10:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale, aflate la sol. Acestea urmează să fie montate, în zilele următoare, în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale, la o înălțime de 60 de metri, împreună cu structura lor metalică. Sfinţirea exterioară a clopotelor, oficiată astăzi (luni-n.r.), va fi urmată de sfințirea lor interioară şi a clopotniței, după ce acestea vor fi instalate în turnul „Clopotniță”" se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis luni Mediafax. 

Clopotele au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria și au o garanție de 15 ani și o durată de viață apreciată la peste 400 ani, mai spun reprezentanții Patriarhiei. Ele au ajuns în țară pe 19 mai 2017 și cântăresc împreună 33 de tone. Acestea au fost plătite exclusiv din banii Patriarhiei, nu din fonduri publice, mai arată sursa citată. "Clopotul cel mare, dedicat „Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălțime și un diametru de circa 3 metri. Acesta va putea fi auzit pe o rază de 15 km la evenimentele și sărbătorile importante. În ceea ce priveşte calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate" arată Patriarhia Română. Pe fiecare dintre cele șase clopote sunt inscripționate stema Patriarhiei, chipul în efigie al Patriarhului Daniel, precum și inscripția: „Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Națională – Centenar 1918 – 2018”.  

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită pe 25 noiembrie, în prezenţa a sute de invitaţi, inclusiv patriarhii tuturor Bisericilor Ortodoxe, printre care Patriarhul Kirill, de la Moscova, Patriarhul Bartolomeu, de la Constantinopol şi toţi conducătorii Bisericilor Ortodoxe din Europa.



















7744 vizualizari

  • +11 (17 voturi)    
    Infundati va urechile cu dop/doape/dopuri de (Luni, 3 septembrie 2018, 21:10)

    un domn [utilizator]

    La Schrek, Hells Bells vor suna Tareeeeeee!
    • +15 (17 voturi)    
      Catedrala neamului ori catedrala lui Daniel? (Marţi, 4 septembrie 2018, 8:32)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Corect ar fi fost ca pe clopote să fie ca efigie stema României,nu poza lui Daniel.Asta,lăsând la o parte inutilitatea,prostia și imensele cheltuieli.Ce sa cheltuit până acum este mizilic față de se va cheltui pentru finalizare.De acum încolo totul va fi foarte scump.
      • +6 (8 voturi)    
        Isi puneau eventual chipul (Marţi, 4 septembrie 2018, 11:03)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        ctitorii. Este omul asta ctitor ?
  • +14 (22 voturi)    
    Victoria ignorantei religioase impotriva stiintei. (Luni, 3 septembrie 2018, 21:10)

    quietguy58 [utilizator]

    Si in acelasi timp bugetul, redus deja, alocat cercetarii a fi rectificat, a se citi redus.
    • -2 (12 voturi)    
      Tu erai fan URSS, icoana P$D (Marţi, 4 septembrie 2018, 12:52)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      Cum de ti ai schimbat Opiniile?
      • 0 (0 voturi)    
        Fa-ti drum la psihiatrie sa te consulti. (Joi, 6 septembrie 2018, 18:45)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Habar nu ai despre ceea ce discuta dar intotdeauna, spui / scrii numai "genialitati".

        Ti-am mai spus de nenumarate ori, ar trebui sa consulti un psihiatru, desi in cazul tau este prea tarziu.
  • +29 (33 voturi)    
    CREDINTA? (Luni, 3 septembrie 2018, 21:21)

    sxn2 [utilizator]

    Preafericitule Parinte Patriarh,
    Cum era oare porunca lui Dumnezeu?:
    Sa nu-ti faci chip cioplit.
    Nu ma pricep deloc la cele bisericesci, sper ca nu am gresit evocarea unei porunci.
    Ideea este: Unde este modestia Domniei tale, Preafericitule Parinte, cand pui pe clopote chipul in efigie???
    Un om puternic nu are nevoie de insemne exterioare.
    Este la fel ca si cu medaliile si decoratiile, nu au valoare, sufletul conteaza.

    Cred in Dumnezeu si spun doar atat:
    "Vai"
    • +15 (17 voturi)    
      credinta in sfantul ban... (Marţi, 4 septembrie 2018, 8:50)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui sxn2

      atat!
    • +4 (6 voturi)    
      modestia e peste tot (Marţi, 4 septembrie 2018, 14:28)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui sxn2

      BOR srl are grija ca toti credinciosii sa duca un trai modest. Chiar daca uneori bietii preoti se mai sacrifica si iau ei povara banilor de la enoriasi..
  • +11 (13 voturi)    
    CREDINTA#2 (Luni, 3 septembrie 2018, 21:28)

    sxn2 [utilizator]

    Oare de ce, Preafericitule Parinte, duci oamenii care si incearca sa gandeasca catre ideea ca
    Biserica Ortodoxa Romana nu este religia intr-adevar????
    Cele lumesti sunt oare prea importante pentru Domnia ta?
  • +15 (19 voturi)    
    Tot inainte! (Luni, 3 septembrie 2018, 21:28)

    alizee [utilizator]

    sa-si puna chipul si pe toaca, daca tot a inceput...
  • +46 (54 voturi)    
    Dumnezeu cred ca e incantat (Luni, 3 septembrie 2018, 21:41)

    fat.cat [utilizator]

    de nenumaratele chipuri cioplite la care am ajuns sa ne inchinam. In psihologie exista o definitie pentru cei nesatui de propria imagine. Se numeste narcisism si e o trasatura patologica de personalitate, cu regret pentru toti cei care vor sari sa ma afuriseasca mintenas pe aici.
    • +28 (36 voturi)    
      Mai mult (Luni, 3 septembrie 2018, 22:13)

      Pac-pac [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Cine l-a imputernicit sa-si marcheze figura pe toate cele 6 clopote? De ce pe toate 6 si nu pe unul singur?
      Le-a platit el din banii lui?
      • +16 (20 voturi)    
        mergea si un ilici pe un clopot (Luni, 3 septembrie 2018, 22:38)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui Pac-pac

        un miron cosma, un tariceanu, DRAC_nea cu preietena taditionala, si dancila cu stilou-n gura-i de aur.
    • +17 (21 voturi)    
      trufie (Luni, 3 septembrie 2018, 22:39)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Narcisism e putin spus. Aceasta fapta este pacatul trufiei, unuyl din cele sapte pacate capitale....
    • +15 (19 voturi)    
      Narcissism combinat cu Cultul Personalitatii (Luni, 3 septembrie 2018, 23:41)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      Deniel e bolnav mintal, Megalomaniac, cronic, pe scurt, face treaba Satanei, extrem de bine.
  • +11 (17 voturi)    
    credinta#5 (Luni, 3 septembrie 2018, 21:53)

    sxn2 [utilizator]

    fat.cat mi-a luat-o inainte cu comentariul.
    Asta e, data viitoare sa fiu mai rapid.
    Ai respectul meu , fat.cat
  • +17 (23 voturi)    
    selfie (Luni, 3 septembrie 2018, 22:07)

    UglyKidJoe [utilizator]

    The Most Happy Deniel
  • +13 (17 voturi)    
    Deci (Luni, 3 septembrie 2018, 22:16)

    Tony_K [utilizator]

    el s-a sfintit pe sine! Bun asa:)
  • +12 (18 voturi)    
    Agent electoral... (Luni, 3 septembrie 2018, 22:31)

    ciuma.rosie [utilizator]

    ...in fost turnator, securist !!!
  • +13 (17 voturi)    
    e daniel, daniel (Luni, 3 septembrie 2018, 22:42)

    rov [utilizator]

    vorba manelistului,
    sa ne ''bucuram'' de/pe el...
  • +14 (18 voturi)    
    Dupa ce (Luni, 3 septembrie 2018, 22:54)

    mopsu [utilizator]

    moare, trebuie umblat cu polizorul pe marlaniile lui deniel...
  • +13 (17 voturi)    
    no așe... (Luni, 3 septembrie 2018, 22:55)

    stefan2008 [utilizator]

    ...sfinți-m-aș!
  • +17 (21 voturi)    
    Numele... (Luni, 3 septembrie 2018, 23:05)

    morometu [utilizator]

    Asta il depaseste pe odios. In curand, se vor ruga la icoana lui. Noi platim si el se pozeaza! Stupid!
    • +1 (5 voturi)    
      Vezi cultul lui Boca (Marţi, 4 septembrie 2018, 11:10)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui morometu

      .
  • +12 (16 voturi)    
    BOR (Luni, 3 septembrie 2018, 23:18)

    florinos [utilizator]

    Ar trebui ca BOR sa se apuce de construit Autostrăzi, doar asa vei vedea primii km de autostrada in regiunea Moldova, ca se mai duc preoții la Mitropolia din Iasi.
    • +10 (14 voturi)    
      cea mai buna afacere vinzarea de luminari (Marţi, 4 septembrie 2018, 2:17)

      Coco Whistle [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      nimic nu ramine dupa ele....oh, poate doar clopotele adormirii neamului, ca cea mai mare realizare a ultimilor 100 ani? cind incepem sa impartim dreptatea?
  • +14 (20 voturi)    
    cinism? tupeu? (Luni, 3 septembrie 2018, 23:50)

    jas [utilizator]

    "au fost plătite exclusiv din banii Patriarhiei, nu din fonduri publice"
    • +6 (8 voturi)    
      Si... (Marţi, 4 septembrie 2018, 10:53)

      did [utilizator] i-a raspuns lui jas

      Si patriarhia de unde a luat banii ??????
  • +13 (17 voturi)    
    Nu si-a facut chip cioplit (Marţi, 4 septembrie 2018, 0:40)

    liberte, egalite, mouie pesede [utilizator]

    Ci turnat. Clopotele ii vin ca turnate.
  • +10 (14 voturi)    
    Pacat Mare! (Marţi, 4 septembrie 2018, 5:23)

    Hehejje [utilizator]

    Vai de capul tau Preaprostule Daniele,
    Ti-a intrat Satanismul in cap pana te crezi acum Dumnezeu?!
    Sa te ierte Dumnezeu...
  • +9 (17 voturi)    
    vai de capu nostru... (Marţi, 4 septembrie 2018, 8:50)

    liviu_ [utilizator]

    murim din cauza infectiilor in spitale....
    suntem la coada europei (ma rog penultimii, dar bulgaria ne prinde tare din urma)...
    si noua ne trebuie o pleasca de cladire medievala,. facuta de un afacerist corupt si narcisist!

    deci daca ma trezesc kkturile alea de clopote.... merg pana la CEDO... clar da?!
  • +7 (9 voturi)    
    asta e doar inceputul (Marţi, 4 septembrie 2018, 10:37)

    tarsic [utilizator]

    Urmeaza cioplirea chipului preafericitului si pe mertan.
  • -6 (10 voturi)    
    nimic extraordinar, normal (Marţi, 4 septembrie 2018, 11:48)

    Dacusmalus [utilizator]

    Este normal, toata catedrala este o initiativa si o opera a Patriarhului nostru Daniel, pe toate bisericile si manastirile sunt chipuri ale ctitori donatori etc.. pana si in bisericile de cartier din Bucuresti exista pe sobe de teracota numele in mare scris a donatorilor, pe scaunele din biserica etc...
    Va agitati ca niste curci bete, ca vai se face catedrala cand nu sunt spitale. Nu sunt pentru ca nu se vrea, nu pentru ca se da bani la biserici. Se fura din spitale prin firme capusa de zeci de ani. https://www.wall-street.ro/articol/Economie/83660/Ministerul-Sanatatii-Constructia-unui-spital-cu-462-paturi-costa-90-mil-euro.html un spital costa 90 mil de euro, Primaria din Bucuresti a dat pe rahaturi de spectacole https://adevarul.ro/news/bucuresti/pe-cheltuit-primaria-capitalei-doua-miliardede-lei-primele-sase-luni-numai-spectacole-concerte-dat-181milioane-lei-1_598c842a5ab6550cb8e5b4db/index.html doar in 6 luni, jumate din costul unui spital nou, deci despre ce vorbim? nu sunt bani de spitale ca se dau la biserici? La spectacol pot sa lipsesc ca nu ma afecteaza, dar daca esti bolnav nu poti lipsi de la spital. https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-20711974-audit-curtea-conturi-primariile-din-bucuresti-cheltuit-perioada-2007-20014-circa-2-7-miliarde-lei-600-milioane-euro-pentru-intretinerea-spatiilor-verzi.htm taie din cei 600 mil pt spatii verzi cate 100 mil la fiecare 7 ani si fa un spital nou...asa ca lasati-ma cu ignorantii care scriu ca se dau bani la biserici si ca de asta nu sunt bani de spitale, trebuie sa fii ignorant complet.
    • +3 (5 voturi)    
      Spitalul de egofilie (Marţi, 4 septembrie 2018, 14:56)

      1A [utilizator] i-a raspuns lui Dacusmalus

      Dar de ce nu este chipul lui Isus, a devenit acest muritor trufas Daniel mai important?
  • -5 (7 voturi)    
    Bravo, iata ca se poate (Marţi, 4 septembrie 2018, 13:13)

    Cantacuzino [utilizator]

    O constructie care va deveni emblema Bucurestiului si va atrage turisti generand venituri la buget.
    Ateii care sunt deranjati de clopote sa nu uite ca traiesc intr-o tara crestin ortodoxa si sa multumeasca lui Dumnezeu pentru asta.
    In rest, discutia cu spitalele este clasica, uitand insa faptul ca in catedrala va functiona si un spital.
    Oricine incearca sa faca ceva in tara asta este apostrofat de niste "destepti" care nu au realizat nimic toata viata lor dar vor sa se impuna ca atotstiutori. . Era inainte de '89 o poveste in manualele de copii: fiecare isi lauda parintele pentru meseria pe care o are considerandu-l cel mai important pentru societate, morala fiind ca toti sunt importanti impreuna, singuri neputand face nimic.
    • +5 (7 voturi)    
      postacii la raport? :) (Marţi, 4 septembrie 2018, 14:34)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Cantacuzino

      Emblema megalomanilor Bucurestiului - preaindestulatul Daniel si-a tras bisericuta langa palatul lui Nicolae.
      Toata catedrala va functiona ca spital pentru prosti - intri bou si iesi vaca.

      Adevarul este ca daca ai spitale si educatie ca in vest, nu mai ai atatia fraieri sa-ti umple buzunarele de popa, deci e bine sa tii prostimea in mizerie si boala, ca dau mai des pe la biserica.
      • -2 (4 voturi)    
        postacii se vad din voturi (Marţi, 4 septembrie 2018, 16:32)

        Cantacuzino [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        1. Megalomani sunt si americanii cu statuia libertatii, francezii cu turnul Eiffel, etc.
        2 & 3. Implici ca doar prostii merg la biserica, ceea ce spune multe despre tine. Unde a fost tinuta ceremonia de inmormantare a lui McCain? Ce scrie pe bancnotele americane? Ce zice Eminescu?
        Poporul roman a rezistat/sacrificat datorita credintei ortodoxe - cine da in biserica loveste in fundatia acestui neam. Insa in ciuda tuturor intereselor adverse, biserica va supravietui "Voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui"
        • 0 (2 voturi)    
          Pls, nu incerca sa explici Credinta logic (Marţi, 4 septembrie 2018, 17:30)

          Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Cantacuzino

          Pt ca isi pierde sensul, astfel. Daca Tu demonstrezi ca Dzeu exista....realizezi ca nu mai ai cum sa Crezi?
        • +2 (2 voturi)    
          esti penibil (Miercuri, 5 septembrie 2018, 11:22)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Cantacuzino

          1. statuia libertatii este un simbol complet opus bisericii. similar, turnul eiffel este o demonstratie de ingeniozitate umana. sunt dedicate tuturor oamenilor, indiferent de sex, religie, natie. in contrast, catedrala este un simbol al opresiunii. este gandita sa te faca sa pari mic, sarac, insignificant cand intri in ea. de aceea e nevoie de atata opulenta cand credinciosii sunt in marea majoritate saraci, bolnavi, fara sperante pentru ziua de maine.
          2. doar prostii vor merge la catedrala asta.. catedrala prostiei neamului. ai invatat evangheliile? de cate ori si-a tinut Iisus predica intr-o biserica? citatul dat de tine este scos din context - "upon this rock I shall build my church" - spune Iisus, vorbind cu apostolul Petru, care in greaca veche inseamna piatra. se refera la credinta apostolilor. biserica se va construi pe credinta. biserica nu este cladirea in sine.. decat pentru parazitii bor care aduna averi de parca vor plati cu ele intrarea in rai..
  • 0 (0 voturi)    
    ding-dong-au! (Miercuri, 5 septembrie 2018, 11:24)

    Dedalus [utilizator]

    Prin urmare. limba clopotului il pali in tartacuta pe Preasfintitul de trei ori pe zi.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version