Şeful Secţiei judiciare penale din DNA şi trei judecători au fost luni eliberaţi din funcţii, prin decret prezidenţial, de către preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Stema DNAFoto: Wikipedia

Astfel, a fost eliberat din funcţie, prin pensionare, Cameluş Păduraru, procuror şef al Secţiei judiciare penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Au mai fost eliberaţi din funcţia de judecător, prin pensionare, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Gorj, Camelia Bădescu, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti Anca-Stela Bumbuluţ şi judecătorul de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin Tatiana Toşa.