Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat, duminică dimineaţă, două focare de pestă porcină africană în două exploataţii de mici dimensiuni din localităţile Pătârlagele şi Pănătău, a anunţat, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Buzău, prefectul Carmen Ichim, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

O altă suspiciune de pestă porcină africană ar putea fi confirmată tot duminică la o exploataţie din Pătârlagele, aflată în vecinătatea focarului.

Prefectul susţine că "pesta porcină ar putea fi adusă din satul Frecăţei, judeţul Tulcea, de tatăl uneia dintre proprietarele porcilor infectaţi cu pestă porcină africană".

"Oamenii sunt inconştienţi, este clar că pesta porcină a fost adusă din judeţul Tulcea, în condiţiile în care s-au luat toate măsurile de stopare a acestui virus", a mai declarat prefectul Carmen Ichim.

Potrivit sursei citate, fiind vorba de focare la două exploataţii de mici dimensiuni, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău se va ocupa de aplicarea măsurilor legale.