CExN al PSD a stabilit, sâmbătă, la Neptun, să se organizeze alegeri pentru funcția de președinte în 11 organizații județene conduse de lideri interimari, printre acestea fiind și organizația PSD București condusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, au declarat surse din partid. Decizia vine în contextul în care Gabriela Firea a fost cea care a intrat în conflict cu Liviu Dragnea pe care l-a atacat dur la finalul ședinței Comitetului Executiv, după ce solicitarea ei de demitere a protejatei Carmen Dan pentru violențele jandarmeriei din 10 august a fost respinsă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a propus sâmbătă, la Neptun, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, să se organizeze alegeri județene pentru funcția de președinte în toate filialele conduse de lideri interimari, au declarat surse social-democrate participante la ședință, citate de Mediafax.

Potrivit surselor citate, după ce CExN a admis propunerea lui Dragnea, președintele partidului le-a cerut liderilor județeni interimari ai PSD să înceapă chiar de săptămâna viitoare pregătirile pe plan local pentru organizarea de conferințe județene de alegere a noilor președinți.

Filiala PSD București este condusă, interimar, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. La 9 februarie 2016, după un conflict cu social-democrații din Sectorul 5, Robert Negoiță s-a retras de la conducerea PSD București, în locul acestuia fiind numită provizoriu Gabriela Firea.

Filialele județene PSD din Botoșani, Suceava, Cluj, Alba, Brașov, Brăila, Timiș, Iași, Giurgiu și Sibiu, precum și organizația PSD București sunt conduse de președinți interimari.

Statutul PSD a fost modificat la Congresul extraordinar din 10 martie în sensul în care alegerea președintelui organizației județene nu se va mai face prin scrutin intern, în care votează direct toți membrii de partid din județ, ci se revine la formula de alegere a conducerii organizației județene prin delegați.

Pe 30 iunie 2016, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a luat act, la Târgoviște, de demisia a şase preşedinţi de organizaţii judeţene, ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale. Cei șase lideri județeni care și-au dat atunci demisiile au fost Ovidiu Portariuc (Botoşani), Cătălin Nechifor (Suceava), Remus Lăpuşan (Cluj), Ioan Dîrzu (Alba), Mihai Mohaci (Braşov) şi Octavian Petric (Satu Mare). În locul lor, CExN al PSD i-a numit președinți interimari, până la organizarea de alegeri județene, pe Doina Fedorovici (Botoșani), Ioan Stan (Suceava), Horia Nasra (Cluj), Marius Dunca (Brașov) și Aurelia Fedorca (Satu Mare), în timp ce la PSD Alba a fost numit interimar tot demisionarul Ioan Dîrzu. Din cele 6 organizații județene, doar PSD Satu Mare a organizat alegeri interne în care Aurelia Fedorca a devenit președinte ales, nu desemnat de la centru.

O altă organizație județeană PSD condusă interimar este Brăila. Fostul președinte al PSD Brăila, ex-premierul Mihai Tudose, a demisionat din funcție după ce a fost ales vicepreședinte național al PSD la Congresul din 18 octombrie 2015. Potrivit vechiului Statut PSD, membrilor partidului li se interzicea să dețină în același timp o funcție în conducerea centrală a partidului și o funcție de președinte al unei organizații județene. Interimatul, după demisia lui Tudose, a fost preluat de primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu. Pe 9 februarie 2016, după ce DNA l-a arestat preventiv pe Simionescu, conducerea județeană a PSD Brăila l-a numit președinte interimar pe senatorul Ion Rotaru, care ocupă funcția și în prezent.

Cel mai nou lider interimar din PSD este Călin Dobra. Acesta a preluat pe 23 ianuarie a.c. conducerea provizorie a filialei județene din Timiș a social-democraților, după ce CExN al PSD l-a exclus din partid, pe 15 iunie 2017, pe președintele județean de la acea vreme, fostul premier Sorin Grindeanu.

De asemenea, organizația PSD Iași este condusă interimar de președintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Acesta asigură interimatul filialei județene din 22 februarie 2017, după ce într-o ședință a CExN al PSD desfășurată la București, conducerea centrală a partidului a decis să-l demită pe fostul președinte PSD Iași, Mihai Chirica, din toate funcțiile deținute în partid, la finalul unui șir de critici ale lui Chirica cu privire la OUG 13.

Și filiala județeană PSD Giurgiu este condusă interimar, din februarie 2017, de Marian Mina, președintele Consiliului Județean. Interimatul din Giurgiu a apărut după ce fostul președinte al filialei, senatorul Niculae Bădălău, a fost promovat în 28 decembrie 2016, prin vot în CExN, în funcția de președinte executiv al PSD.

Printre șefii interimari ai PSD se află și ministrul Turismului, Bogdan Trif, președintele organizației județene Sibiu.