Ministerul Justiției: Cei șase candidați la șefia DNA îndeplinesc condițiile legale. Interviurile vor avea loc pe 3 și 4 septembrie

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 29 august 2018, 12:04 Actualitate | Esenţial


Sediul Ministerului Justitiei
Foto: Agerpres
Ministerul Justiției anunță, miercuri, că toți candidații la șefia DNA îndeplinesc condițiile legale și au fost declarați admiși pentru participarea la concurs, cei șase procurori urmând a susține interviul în fața comisiei prezidate de ministrul Tudorel Toader în perioada 3-4 septembrie, transmite Mediafax.

Procurorii Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea și Andrei Bodean întrunesc condițiile legale, ei fiind declarați admiși pentru participarea la concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DNA, arată Ministerul Justiției.

„Candidații declarați admiși vor susține un interviu la sediul Ministerului Justiției din București, Str. Apolodor nr. 17, sector 5, după cum urmează: în data de 03 septembrie 2018, începând cu ora 11.00, primii 3 candidați declarați admiși; în data de 04 septembrie 2018, începând cu ora 08.30, următorii 3 candidați declarați admiși”, se arată pe site-ul Ministerului Justiției.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus, luni, în privința celor șase candidați la șefia DNA, că îi cunoaște pe unii dintre ei, subliniind că le știe și atitudinile etice și morale, însă în această perioadă sunt studiate dosarele procurorilor înscriși în concurs.

„Îi ştiu pe unii, le cunosc evoluţiile profesionale, poate le cunosc şi atitudinile etice, morale. Suntem în perioada în care studiem dosarele, studiem programele manageriale, îi vom aştepta la interviu, îi vom evalua şi apoi dăm rezultatul”, a spus ministrul Tudorel Toader.


















916 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    si o sa castige.... (Miercuri, 29 august 2018, 12:16)

    liviu_ [utilizator]

    cel mai slugarnic partidului comunist.... pardon psdragnea... pardon psd...
  • -1 (1 vot)    
    aha (Miercuri, 29 august 2018, 13:05)

    Cocalarul_Electronic [utilizator]

    La prima slecetie toate interviurile au fost programate intr-o zi si toate declaratile de dinainte au fost de genul: toti indeplinesc conditiile dar posibil sa nu aleg niciunul - ceea ce s-a si intamplat pe repede inainte. Acum deja cunoaste "evoluţiile profesionale, poate le cunosc şi atitudinile etice, morale" ale unora ...
  • -1 (1 vot)    
    Comisie prezidată de ....! (Miercuri, 29 august 2018, 13:42)

    asavreau [utilizator]

    Este vreo lege care să prevadă că ministrul justiției tt este președinte de comisie?Comisia cum se constituie și cine o numește.Ținând cont de rangul funcției-șef DNA,nu m-aș mira să aflu că în comisie sunt membri care au pregătire profesională inferioară celor examinați.Tudorel Toader ar trebui să fie corect și transparent spunându-ne componența comisiei și în baza cărei legi funcționează?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version