​În timpul unei inspecții, polițiștii au descoperit că puștile de lupta FN FAL au fost înlocuite cu replicile lor din lemn și plastic, scrie BBC News.

Inspecția a fost demarată după ce adevăratele arme au început să apară pe piața neagră în urmă cu un an, unde o pușcă putea fi achiziționată și cu 10.000 de dolari.

Puștile fuseseră scoase din uz de poliție, dar erau încă funcționale. Unele ar fi ajuns în Argentina, altele în Brazilia.

Autoritățile braziliene s-a plâns de mai multe ori că arme ilegale au fost aduse fraudulos din țara vecină.

Presa din Paraguay a publicat mai multe fotografii cu replicile din plastic și lemn, numind incidentul drept cel mai jenant scandal din istoria poliției.

În momentul în care puștile furate au început să apară pe piața neagră, armata a ordonat declanșarea unei anchete. Cel care păzea depozitul de armament a fost înlocuit, însă nimeni nu a fost arestat.