Mesajul președintelui Academiei pentru politicieni: Marea Unire nu am făcut-o noi, ci mari oameni de stat / N-am reușit să le pregătim nepoților o Românie mai bună pentru următorul secol

de DG     HotNews.ro
Luni, 27 august 2018, 15:04 Actualitate | Esenţial


Ioan Aurel Pop
Foto: Agerpres
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, le-a transmis politicienilor că nu au reușit să lase o Românie mai bună pentru generațiile următoare, atrăgând atenția că triumfalismul de Centenar ar trebui să fie unul ponderat. Prezent la reuniunea anuală a diplomației române, Pop a argumentat că Marea Unire nu au făcut-o cei de acum, ci mari oameni de stat.


El a îndemnat "la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune".

"Acum un secol, România exista demult. Înaintaşii noştri, bine conduşi de elită, au reuşit atunci un act major. S-au adunat cu toţii sub acelaşi edificiu naţional, aşa cum au făcut cei mai mulţi europeni de atunci, ceea ce nu este puţin lucru. Prin urmare, când celebrăm Ziua Naţională de 1 Decembrie, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat, pentru că Marea Unire n-am făcut-o noi, ci acei mari oameni de stat (...), pe de o parte, iar pe de alta n-am reuşit încă să le pregătim nepoţilor şi strănepoţilor o Românie mai bună pentru următorul secol. Sărbătoarea noastră trebuie să ne dea de gândit, să ne îndemne la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune", a spus Ioan-Aurel Pop, potrivit Agerpres.

Preşedintele Academiei a mai precizat că românii nu trebuie să aibă complexe de inferioritate şi de superioritate.

"Cum nu există popoare inferioare şi popoare superioare pe lumea asta, nici noi nu trebuie să avem complexe de inferioritate şi de superioritate. Am trăit în istorie câteva momente sublime, câteva momente penibile şi multe momente obişnuite de viaţă derulată tern, cotidian, cu grija zilei de mâine, cu gândul la coarnele plugului şi la sabie, la copii şi la părinţi, la vreme şi la vremuri. N-avem motive, prin urmare, să ne victimizăm şi nici să ne credem idoli", a subliniat Pop.

Potrivit acestuia, în prezent, România este "o ţară de ţări", românii fiind risipiţi "până în California şi în Australia".

"Când vom urma exemplul acelor bărbaţi de stat şi femei - căci Regina Maria a fost unul dintre acei bărbaţi de stat între ghilimele, care a ştiut să-şi joace rolul în istorie -, când vom urma exemplul acelor bărbaţi de stat şi când vom avea frescele vieţii românilor din toate ţările mai mici ale românilor, (...) atunci vom putea încerca reconstituirea frescei celei mari a anului 1918 la români, adică la românii văzuţi în ansamblul lor şi ce frumos se vor rândui atunci toate din trecut şi din prezent pentru a ne face un viitor şi cum vor înceta vrajbele şi cum se va potoli furtuna", a mai afirmat Ioan-Aurel Pop.




















1837 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    aoleo... (Luni, 27 august 2018, 16:09)

    liviu_ [utilizator]

    nu a preaslavit psdu...
    stai ca-l evalueaza acu tudorel, inspecia judiciara si ccr...
  • +1 (1 vot)    
    Dar de spaimele Maestrului ce zice? (Luni, 27 august 2018, 16:49)

    Ciobanul Bucur [utilizator]

    Aseara, la A3, Maestrul Cristoiu s-a antrenat intr-o discutie periculoasa, sugerand ca daca, asa cum se aude, o mare multime de clujeni vor veni la Bucuresti sa protesteze impotriva Guvernului condus de Vasilica, deoarece bucurestenii nu sunt in stare s-o alunge de la Palatul Victoria, asta ar putea avea ca efect final …
    Nu mai contiunui pentru ca nu vreau sa ma alatur Maestrului in scenariul apocaliptic sugerat de el privind soarta integritatii tarii.
  • +3 (3 voturi)    
    Mesja (Luni, 27 august 2018, 16:59)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    un informator securist nu are căderea să spurce ideea de Mare Unire, fie el si președinte de la o Gagademie mustind de informatori, ex-securisti si progeniturile lor.
  • 0 (0 voturi)    
    articolul da de gindit (Marţi, 28 august 2018, 14:50)

    Dizidentul [utilizator]

    politicienii sint alesi cu viziunile lor sa asigure dezvoltarea Tarii, urmatorul lucru se petrece in zilele noastre :ajunsi la cirma Tarii descopera deodata ca au Familie mare si membri familiei sint destepti urmare se gasesc locuri de munca in functii inalte pentru odrasle,nepoti neveste ,amante, chiar si corpul diplomatic este tintit de acceste specimene in felul acesta Romania este reprezntata international din ce in ce mai prost.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version