Argeș: Bărbat prins a treia oară la volan băut și fără permis, reținut de polițiști

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 26 august 2018, 13:31 Actualitate | Esenţial


Politia
Foto: Politia Romana
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Costeşti, prins de trei ori conducând fără permis şi sub influenţa alcoolului, a fost reţinut de poliţişti, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, bărbatul a fost depistat în noaptea de 24 spre 25 august la volanul unui autoturism, în timpul unui control organizat în oraşul Costeşti. Agenţii rutieri au constatat că şoferul nu deţinea permis şi băuse, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

"Totodată, poliţiştii au continuat cercetările cu privire la alte două cauze penale, referitor la cele petrecute în ziua de 20 august, când acesta a fost depistat conducând fără drept şi a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi în ziua de 26 iunie, când a fost depistat în aceleaşi condiţii, în ambele cauze fiind întocmite dosare penale", se precizează în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii dispunând ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.


















1296 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    Pericol public (Duminică, 26 august 2018, 13:41)

    tranzistor [utilizator]

    Asta constituie pericol public. Ar trebui retinut 30 de zile... macar pentru dezalcoolizare!
    • +9 (9 voturi)    
      mult mai simplu (Duminică, 26 august 2018, 14:25)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui tranzistor

      confiscarea autoturismului ar rezolva problema..
      retinut 30 de zile ca sa-i platesc eu "cazarea" din taxele mele? nu. amenda, confiscata masina, trimis acasa (pe jos..).
      • +6 (8 voturi)    
        Nu e suficient (Duminică, 26 august 2018, 14:59)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        Deja a fost rpins de 3 ori si tot nu si-a invatat lectia. Inchisoarea este raspunsul. Nu ca sa il invete minte, ca daca in 3 opriri de catre politie nu inveti, e clar ca nu mai e speranta sa prinda ceva.
        Inchisoarea este necesara ca sa ne protejeze pe noi de el.
  • +11 (11 voturi)    
    Legile "stapanilor" ii permit (Duminică, 26 august 2018, 13:55)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Daca aveam legi serioase, acest gunoi care reprezinta un pericol public nu ar mai fi fost liber. Merita inchsioare pentru 10 ani pentru ce a facut... dar... legile nu-s facute sa apere cetatenii.
  • +1 (1 vot)    
    Inchisoare ferma pentru cinci ani (Duminică, 26 august 2018, 16:08)

    quietguy58 [utilizator]

    Acestui pericol public ii trebuie inchisoare ferma pentru cinci ani.

    Daca dupa ce a iestit din inchisoare, acest individ procedeaza la fel, urmeaza o pedeapsa si mai mare.
  • +1 (1 vot)    
    practici de rahat ! (Duminică, 26 august 2018, 21:05)

    silviu_dumitrescu [utilizator]

    in genul asta de practici trebuie sa se implice cred si CSM
    prins baut si fara permis prima oara = 30 zile la arest ( dezalcolizare fortata si "hotelul" platit din taxele noastre !), expertiza psihologica si inca 30+30 de zile daca expertiza cere + condamnat cu suspendare
    prins a 2-a oara baut si fara permis = tinut in arest pana la condamnarea cu executare
    da ! sunt de acord cu confiscarea masinii in cazuri din astea (fara permis si cu alcool) - chiar daca nu este a lui (exceptand cazul in care este furata); daca i-a dat-o un prieten se confisca direct sau se adauga furtul la lista de fapte

    asa de idioti suntem ? chiar asteptam sa omoare pe cineva ca sa il "racorim" putin ??


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version