DSU: În ultimele 4 luni, ambulanțele au fost implicate în 36 de accidente, soldate cu 4 morți și 33 de răniți

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 26 august 2018, 13:02 Actualitate | Esenţial


Accident de circulatie in Bucuresti (arhiva)
Foto: Agerpres
Peste 30 de accidente rutiere, în care au fost implicate autospeciale ale serviciilor de ambulanţă, au avut loc în ultimele patru luni, în urma cărora au murit patru oameni, iar peste 30 au fost răniți, anunţă DSU, precizând că vina a aparţinut și şoferilor autospecialelor, transmite Mediafax.

“36 de accidente rutiere, în care au fost implicate autospeciale ale serviciilor de ambulanță, în patru luni și jumătate. Consecințe: 4 oameni morți, 3 răniți grav, 30 răniți ușor, pagube materiale. În 13 din cele 36 de accidente, în care au decedat doi oameni și 13 au fost răniți, vina a aparținut conducătorilor autospecialelor. În 10 din accidentele menționate mai sus, în care a murit o persoană, una a fost grav rănită, iar alte 11 au fost rănite ușor, au fost implicați conducători ai serviciilor județene de ambulanță. În celelalte trei accidente, în care o persoană a decedat și două au fost ușor rănite, au fost implicați angajați ISU”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Sursa citată mai precizează că aproape 7.000 de persoane din cadrul serviciilor de ambulanță publice județene au fost instruite privind regulile de circulație.

”La nivel național, structurile de poliție rutieră au efectuat 496 de instruiri ale personalului serviciilor de ambulanță publice județene, particulare și ISU-SMURD. (...) În urma acestor activități, au fost instruiți 6.865 angajați ai acestor servicii, respectiv: 3.411 – SMURD, 3.128 – din serviciile județene de ambulanță și 326 din serviciile particulare de ambulanță ”, anunţă DSU, potrivit unor date obținute de la Direcția Rutieră, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

De asemenea, în această perioadă, poliţiştii au aplicat peste 100 de amenzi conducătorilor de pe autospeciale din cauza nerespectării regulilor în trafic.

“115 sancțiuni au fost aplicate angajaților unor servicii de ambulanță publice județene, din care 62 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoasă și sonoră, o sancțiune pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și o sancțiune pentru nerespectarea regulilor privind depășirea”, mai anunţă sursa citată.

Cele 115 sancțiuni aplicate angajaților unor servicii de ambulanță publice județene au fost aplicate după cum urmează: 62 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoasă și sonoră, o sancțiune pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și o sancțiune pentru nerespectarea regulilor privind depășirea; 69 de sancțiuni au fost aplicate și angajaților unor servicii particulare de ambulanță, din care 38 au fost pentru nepurtarea centurii și 22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză; 21 de angajați din ISU-SMURD au fost amendați: 20 pentru că nu purtau centura de siguranță și unul pentru depășire ilegală.

Totodată, au fost amendaţi şi peste 200 de şoferi care nu au acordat prioritate ambulanțelor.



















1011 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Normal (Duminică, 26 august 2018, 13:57)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Nu legea rutiera este prioritara acum. Alte legi sunt...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version