VIDEO Zece tineri au avut nevoie de intervenția ambulanței după ce au mâncat la un restaurant din Costinești, unde Protecția Consumatorilor a descoperit un depozit de alimente ascuns

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 24 august 2018, 16:09 Actualitate | Esenţial


Depozitul ascuns de la un restaurant de pe litoral
Foto: Captura YouTube
Zece tineri aflați într-o tabără studențească la Costinești au avut nevoie de intervenția medicilor după ce au mâncat la un restaurant care s-a aprovizionat în ultimele zile dintr-un depozit ținut ascuns inspectorilor OPC. Restaurantul fusese amendat cu doar 2 zile în urmă, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanților DSP Constanța, 10 studenți care au mâncat la un restaurant din stațiunea Costinești au acuzat, vineri, stări de rău, având vărsături și scaune diareice, fiind solicitate să intervină cadrele medicale de la Ambulanță.

Majoritatea tinerilor, a căror stare nu era gravă, au fost tratați la fața locului, dar o fată, care prezenta simptome accentuate, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

În funcție de evoluția stării de sănătate, medicii de aici vor decide dacă este nevoie ca tânăra să fie transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Reprezentanții DSP Constanța au deschis o anchetă epidemiologică, fiind recoltate probe de la fața locului.

Cei 10 tineri se aflau într-o tabără studențească din Costinești, iar masa o luau la un restaurant.

De asemenea, la fața locului a ajuns și o echipă a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, comisarii instituției precizând că unitatea respectivă fusese verificată cu numai două zile în urmă, fiind luată atunci decizia de oprire temporară a prestării de servicii. „Au fost aplicate sancțiuni pentru proceduri nesigure, ce pun în pericol sănătatea”, a spus șeful CJPC Constanța Horia Constantinescu.

El a precizat că, la controlul desfășurat în urmă cu două zile, reprezentanții unității au prezentat un singur spațiu de depozitare și un bloc alimentar, dar vineri a fost descoperit un al doilea depozit, ascuns în subsolul clădirii.



Potrivit lui Constantinescu, reprezentanții unității s-ar fi aprovizionat din acest depozit în ultimele zile.

La controlul de vineri au fost descoperite multe abateri de la normele de igienă. ”Într-una dintre lăzi, peste carnea cu ambalajul desfăcut, zăceau trei calcani”, a spus șeful CJPC.


















1471 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Riscul de a manca la restaurante pe litoral sau in (Sâmbătă, 25 august 2018, 0:02)

    GazarPro [utilizator]

    Toti acesti sarlatani care otravesc clientii lor cu produse expirate , purtatoare de salmonela trebuie sa plateasca dur. Pe langa inchiderea lor , proprietarii/ gestionarii lor sa plateasca toate cheltuielile de spitalizare si tratament a clientilor afectati.
    • 0 (0 voturi)    
      Ai totala dreptate (Duminică, 26 august 2018, 0:17)

      JoshuaTree [utilizator] i-a raspuns lui GazarPro

      Dar as mai adauga una: atentat la viața, tentativa de omor poate.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version