Comisia de apărare a Camerei Deputaților stabilește, marți, când va fi audiată Carmen Dan

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 21 august 2018, 0:49 Actualitate | Esenţial


Carmen Dan
Foto: Facebook - Carmen DAN
Deputații din Comisia de apărare decid, marți, când va fi invitată Carmen Dan la audierea în forul legislativ, pentru a da explicații despre evenimentele de la protestele violente din 10 august. Ministrul de Interne a spus că este dispusă să vină ca să prezinte raportul întocmit de MAI, potrivit Mediafax.

Ședința din 14 august a Comisiei de apărare a Camerei Deputaților, în care liberalii solicitaseră să se stabilească data la care vor fi audiați ministrul de Interne, Carmen Dan, și fostului șef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoș, a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat duminică că, în urma violențelor de la mitingul din 10 august, au fost deschise 21 de dosare penale, dintre care trei cu autor necunoscut. Carmen Dan a anunțat că sunt cercetate 20 persoane, dintre care trei au fost arestate și două sunt sub control judiciar. Aceasta a precizat că nu a primit nicio invitație

"Astăzi (duminică, 19 august - n.r.) mi-a fost prezentat raportul privind evenimentele din data de 10 august, pe care l-am solicitat tuturor strcuturilor ministerului. Vreau să fie foarte clar de la bun început, acest raport nu are rolul de a stabili vinovății. Noi nu suntem o instanță de judecată. Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit, fie civili, fie jandarmi militari.Nu am nicio ezitare să prezint acest raport comisiilor de apărare din Parlament sau în CSAT. Dacă s-a vorbit zilele acestea despre convocarea mea la Comisia de apărare a Camerei Deputaților, vă spun că nu am primit nicio invitație până în prezent, dar sunt dispusă să particip", a declarat, duminică, ministrul de Interne, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI.

Carmen Dan a precizat că au fost deschise nu mai puțin de 21 de dosare penale până în acest moment.

"Au fost deschise 21 de dosare penale. Sunt cercetate 20 de persoane. Trei au fost arestate, iar două puse sub control judiciar. Poliția și Jandarmeria vă asigur că au lucrat în toate aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă au avut la dispoziție doar două zile. Luni vom merge la Parchet cu alte informații și date obținute în aceste zile. Este vorba de aproximativ doi terabiți de filmări", a completat Dan.

Acesta a mai anunțat că la nivelul ministerului a fost declanșată o verificare internă, în urma căreia au fost identificate 5 fapte de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis violențe. Carmen Dan a anunțat că toate datele obținute vor fi transmise Parchetului.

Vicepreședintele Comisiei de apărare, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a acuzat că PSD a blocat acțiunile de a cerceta ce s-a petrecut la evenimentele din 10 august. Liberalul a afirmat că președintele Comisiei Dorel Căprar și-a asumat, săptămâna trecută, că va trimite o invitație ministrului de Interne prin care o va chema la audiere, însă Carmen Dan a declarat, duminică, faptul că nu a primit nicio invitație.

"Ceea ce vedeți că se întâmplă la nivelul Parlamentului cu decizia de blocare a oricărui demers pentru cercetarea evenimentelor din 10 august s-a întâmplat după cum ați putut vedea cu toții pentru că ați fost aici săptămâna trecută și la nivelul Comisiei de apărare unde am solicitat săptămâna trecută audierea doamnei Carmen Dan. PSD-ALDE nu au asigurat cvorumul la ședința de săptămâna trecută, domnul președinte al Comisiei de apărare, Dorel Căprar, reprezentant PSD și-a asumat în cadrul ședinței de birou a Comisiei că va trimite invitații către doamna Carmen Dan și către șefi Jandarmeriei. După cum ați văzut în declarația doamnei Carmen Dan de ieri, dânsa nu a primit niciun fel de invitație. Opoziția a făcut tot ceea ce putea să facă neavând funcția de conducere în comisie, a trimit apeluri publice către doamna Carmen Dan, am anunțat clar că va avea loc ședința mâine, am anunțat clar că o așteptăm", a declarat Ovidiu Raețchi, luni, la finalul BEx al PNL din Parlament.

Liberalul a adăugat că a prevăzut faptul că PSD va folosi tot felul de metode pentru a nu da curs solicitării PNL.

"Am prevăzut acest comportament din partea dânsei, am prevăzut că o să se piardă pe undeva convocarea, că n-o să meargă faxul, că plicul nu o să ajungă și iată că asta s-a întâmplat, încă mai avem timp și vreau să profit de acest moment pentru a face un apel public către domnul Căprar ca mâine să o avem pe doamna Carmen Dan, să trimită acum invitațiile are tot dreptul regulamentar să facă asta și nu cred că ne putem juca de-a tot felul de a chițibușuri din astea regulamentare, că nu a plecat invitația, că cererile pentru o sesiune extraordinară nu au fost făcute regulamentar, când avem sute de oameni în spital, inclusiv am avut cazuri din rândul jandarmilor", a completat Raețchi.

Social-democrații doresc înființarea unei comisii parlamentare de anchetă a evenimentelor de la mitingul de vinerea trecută. Aceștia susțin că Opoziția și președintele Klaus Iohannis au încurajat la continuarea protestelor violente.

Astfel, ministrul Apărării Naționale, senatorul PSD Mihai Fifor, a apreciat, duminică, pe Facebook, că „trebuie constituită de îndată” o comisie parlamentară de anchetă a protestelor violente din 10 august, care să răspundă la întrebări precum „Cui folosește dărâmarea prin violență a Guvernului?”. Totodată, liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a apreciat, sâmbătă, că este necesară înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru că declarațiile lui Klaus Iohannis despre acțiunea Jandarmeriei la protestul din 10 august "denotă dorința evidentă de a stimula și mai mult violențele existente".



















246 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Vine, pune maculatura pe masa si o ia la fuga (Marţi, 21 august 2018, 7:55)

    cartofil [utilizator]

    Asa o sa decurga audierea secretarei.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version