Bilanţul inundaţiilor din Kerala, cele mai grave pe care le-a suferit acest stat din sudul Indiei în ultimul secol, a crescut la 357 de morţi, a anunţat duminică autorităţile locale, informează AFP şi Xinhua, citate deAgerpres.

Inundatii in KeralaFoto: Captura YouTube

Această regiune foarte turistică din sudul Indiei este afectată de la sfârşitul lunii mai de ploi torenţiale care au provocat alunecări de teren şi inundaţii bruşte care au acoperit sate întregi.

"Din 29 mai, ziua în care au început ploile musonice în Kerala, şi până în prezent, în total 357 de persoane şi-au pierdut viaţa", dintre care 33 în ultimele 24 de ore, au declarat autorităţile locale într-un comunicat.

Bilanţul anterior era de 324 de morţi.

Aproximativ 350.000 de sinistraţi au trebuit să se refugieze în aproximativ 3.000 de tabere de urgenţă. Mii de membri ai armatei, marinei şi forţelor aeriene au fost detaşaţi pentru a veni în ajutorul celor care sunt încă izolaţi de inundaţii.

Au fost distruse numeroase drumuri şi 134 de poduri, izolând districte întregi în zonele deluroase din Kerala, care sunt cele mai afectate. De asemenea, au fost distruse majoritatea culturilor.