Coreea de Nord a fost de acord să permită personalului Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO, abrevierea din engleză) să efectueze o inspecţie la faţa locului pentru a se asigura că lansările de rachete nord-coreene nu pun în pericol siguranţa zborurilor internaţionale, potrivit oficialilor acestei agenţii a ONU, care are sediul în Montreal, Canada, informează agenţia japoneză de presă Kyodo, scrieAgerpres.

Coreea de Nord a efectuat numeroase teste de rachetaFoto: Captura YouTube

Un oficial al Administraţiei Generale a Aviaţiei Civile din Coreea de Nord (GACA) a dat aceste asigurări când oficiali de rang înalt ai ICAO au vizitat ţara în luna mai, au declarat aceştia pentru Kyodo News.

Arun Mishra, director regional al Oficiului pentru Asia şi Pacific, şi Stephen Creamer, directorul Biroului de Navigaţie Aeriană din cadrul ICAO, au călătorit în Coreea de Nord în perioada 7-9 mai. Cu acel prilej, directorul general adjunct al GACA, Ri Yong Son, şi-a exprimat disponibilitatea de a permite personalului agenţiei ONU să viziteze ţara pentru o inspecţie a rachetelor.

ICAO, care are 192 membri, intenţionează acum să trimită o delegaţie anul viitor pentru a verifica măsurile pe care Coreea de Nord, care este şi ea membră, le-a luat pentru a ţine sub control lansările de rachete neanunţate, aşa cum a promis.

După vizita oficială din luna mai, ICAO a declarat că Phenianul a promis că va suspenda activităţile periculoase pentru aviaţia civilă, cum ar fi lansarea de rachete cu rază lungă de acţiune, fără notificare prealabilă.

Coreea de Nord a efectuat anul trecut numeroase teste, reprezentând o ameninţare enormă pentru avioanele care zboară în regiune. Acordul Coreei Nord pentru o inspecţie la faţa locului este considerat un efort al ţării de a câştiga credibilitate pentru angajamentul său de a opri astfel de lansări şi de a încerca să îmbunătăţească legăturile cu comunitatea internaţională.

În octombrie anul trecut, ICAO a condamnat cu fermitate lansările persistente ale rachetelor balistice din Coreea de Nord de lângă sau peste rutele aeriene internaţionale fără o notificare prealabilă.

Un avion Air France care zbura pe ruta Tokyo-Paris la sfârşitul lui iulie 2017 a trecut printr-o zonă în care o rachetă balistică a pătruns cu doar câteva minute mai târziu, aminteşte Kyodo