Belarus: Premierul și mai mulți miniștri au fost demiși pe fondul unui scandal uriaș de corupție în sistemul sanitar
Noul premier numit de Lukaşenko este Serghei Rumas, care până în prezent a condus Banca de Dezvoltare din Belarus.
Trei dintre vicepremierii din guvernul lui Andrei Kobiakov, precum şi miniştrii economiei, industriei şi comunicaţiilor şi-au pierdut de asemenea posturile.
'Nu voi da nume, dar în guvernul nostru se proceda aşa: era anunţat un program, iar apoi era aplicat un altul', a explicat preşedintele Lukaşenko. 'Ceea ce noi le-am promis oamenilor - şi guvernul a fost pregătit special pentru a aplica acest program - trebuie urmărit în acest program', a completat şeful statului în declaraţia citată dintr-un comunicat.
Un scandal de corupţie a izbucnit vara aceasta în sistemul de sănătate al statului Belarus, zeci de medici, oameni de afaceri şi responsabili de rang înalt fiind arestaţi. Potrivit şefului KGB-ului, serviciul securităţii de stat, Valeri Vakulcik, şpăgile date în cadrul acestui sistem de corupţie însumează milioane de dolari.
Belarusul a mai fost în ultimii ani scena unor scandaluri de corupţie, dar de mai mică amploare. În opinia analistului politic Valeri Karbalevici, preşedintele Alexandr Lukaşenko, care din anul 1994 conduce cu o mână de fier această ţară, 'a descoperit că guvernul nu se teme de el şi că ordinele sale nu sunt executate'. 'Şi el speră că noii responsabili nu vor mai îndrăzni să fure ori să-i saboteze ordinele', a mai subliniat analistul citat
- +1 (7 voturi)Penibil (Sâmbătă, 18 august 2018, 19:39) mitg [utilizator]E doar o scuza ca dictatorul sa mai faca o epurare.raspunde trimite
- +8 (10 voturi)De remarcat altceva ... (Sâmbătă, 18 august 2018, 19:51) sareta [utilizator]Constitutia lor permite Presedintelui sa faca ordine in timp ce a noastra ii permite doar sa dea din gura !raspunde trimite
- 0 (0 voturi)Pe de alta parte... (Sâmbătă, 18 august 2018, 23:36) ap101 [utilizator] i-a raspuns lui saretaca trebuie impartita cat mai bine puterea astfel incat un singur om sa nu poata decide tot. Celebrele check and balances americane.raspunde trimite
- 0 (0 voturi)in Belarus (Duminică, 19 august 2018, 2:02) om_normal [utilizator] i-a raspuns lui saretain schimb TU nu ai avea libertatea sa iti exprimi opinia ... Ai vrea o autocratie ?raspunde trimite
-

Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității București, despre frauda de la Drept: „Numărul studenților e șocant / Când copiatul ca mod de a funcționa ajunge la facultate, partida e pierdută”
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux