Iaşi: Femeie la un pas de moarte după ce a vrut să nască la domiciliu cu ajutorul unei doule, a cărei identitate nu vrea să o dezvăluie

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 16 august 2018, 10:03 Actualitate | Esenţial


Spital
Foto: Wikimedia Commons
Medici de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă susţin că vor să facă plângere penală pe numele unei femei care a fost la un pas de moarte, după ce miercuri a intenţionat să nască acasă cu ajutorul unei doule (persoană care asistă psihologic nașterea naturală), a cărei identitate nu vrea să o dezvăluie, transmite Agerpres.

Şeful secţiei de obstetrică şi ginecologie din cadrul Spitalului Cuza Vodă din Iaşi, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, a declarat că o femeie în vârstă de 31 de ani, care a născut în 2016 un copil prin cezariană, a decis să nască cel de al doilea copil la domiciliu, cu ajutorul unei persoane care nu are cunoştinţe medicale de specialitate.

"Pacienta, din Iaşi, cu sarcină la termen, supravegheată pe parcursul sarcinii de un medic specialist, cu o naştere anterioară prin operaţie cezariană în 2016, sarcină de 42 de săptămâni, dar cu circulară dublă de cordon ombilical, s-a prezentat în jurul orei 19.30 - 20.00 în Triajul Maternităţii Cuza Vodă acuzând dilataţie completă şi capul fetal blocat la strâmtoarea superioară, cu suferinţă fetală acută. Pacienta a declarat debutul travaliului la domiciliu, în jurul orei 14.30, fiind monitorizată de la ora 15.30 la domiciliu, de o doulă, adică persoană care nu are cunoştinţe medicale şi nici experienţă în asistarea unei naşteri şi care ajută doar psihologic o naştere naturală. Pacienta nu a vrut să precizeze identitatea acestei persoane. Monitorizarea a fost efectuată declarativ prin monitorizarea bătăilor de cord fetal şi tuşeu vaginal. Ea declară că i s-au explicat verbal riscurile naşterii la domiciliu şi ale uterului cicatricial (naşterii prin cezariană - n.r) de către persoana numită doulă, dar nu a semnat vreun act oficial", a declarat pentru Agerpres medicul Mircea Onofriescu, preşedintele Societăţii Române de Obstetrică şi Ginecologie.

Potrivit acestuia, actul medical desfăşurat la domiciliu este de o "gravitate extremă", mai ales în cazul gravidelor care decid să nască acasă după ce, anterior, au născut printr-o operaţie cezariană.

"În ultima lună au murit în condiţii de spital două gravide care au născut natural după naştere prin operaţie cezariană. Pacienta nu doreşte să ne comunice datele personale ale doulei, pentru a putea să evităm alte situaţii de o gravitate extremă. Mai mult, doreşte externarea din spital, deşi starea ei şi a copilului nu este corespunzătoare. Ea prezintă şi semne de depresie postpartum şi nu înţelege gravele complicaţii care pot apărea la nivelul vaginului şi perineului sau care pot afecta copilul. El poate avea probleme neurologice şi trebuie monitorizat în continuare", a declarat Onofriescu.

Medicul a menţionat că este primul astfel de caz cu care personalul respectivei unităţi sanitare se confruntă.

"Este primul caz de acest fel cu care ne confruntăm. Este de o gravitate deosebită şi va fi analizat şi la nivel de societate profesională naţională pentru a nu se mai pune în pericol viaţa mamelor şi copiilor dintr-o lipsă de educaţie sanitară evidentă. Voi face şi o plângere penală pentru a afla cine este persoana care a asistat naşterea. În Marea Britanie şi în alte state occidentale se practică naşterile la domiciliu, dar cu personal specializat. Niciun cadrul medical din lume nu va asista însă o naştere naturală la domiciliu dacă pacienta a avut anterior operaţie cezariană. Există foarte multe riscuri şi complicaţii în astfel de situaţii. De aceea, dacă o gravidă alege să nască natural după operaţie cezariană asta trebuie să se întâmple într-un spital, cu personal specializat şi, mai ales, cu experienţă", a declarat Mircea Onofriescu.



















2444 vizualizari

  • -8 (8 voturi)    
    Nasteri acasa (Joi, 16 august 2018, 11:19)

    AdrianBorza [utilizator]

    Cum au ajuns nasterile acasa sa fie "o gravitate profunda" dupa mii de ani de nascut doar acasa? Ca nu au existat spitale pana acum vreo suta de ani si chiar si bunicile noastre inca nasteau acasa.
    Da, inteleg ca exista riscuri, dar de la riscuri la gravitate profundal e o cale lunga.Si acum vor sa ii faca plangere femeii ca a vrut sa nasca acasa?
    • +8 (8 voturi)    
      Penibil (Joi, 16 august 2018, 11:32)

      mitg [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      Dupa “mii de ani de nasteri acasa” in care mortalitatea post-partum era de >60%.

      Voi gandeste sau nu?
    • +6 (6 voturi)    
      Acu o suta de ani (Joi, 16 august 2018, 11:38)

      Geo.B [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      Nu ar fi avut o operatie de cezariana facuta anterior, intelegi?
      Ori nastea natural primul copil si supravietuia, ori murea la nastere. Simplu.
      Asta e a doua nastere, dupa ce prima a fost prin cezariana. Normal ca trebuie sa se desfasoare la spital sub monitorizare medicala!!!!
      Nasterea naturala dupa cezariana este posibila, dar presupune multe riscuri si este absolut necesara asistenta medicala de specialitate...
    • +3 (3 voturi)    
      Cred ca nu ai citit cu atentie articolul... (Joi, 16 august 2018, 12:04)

      AndreeaK [utilizator] i-a raspuns lui AdrianBorza

      Problema lor nu este ca femeia a incercat sa nasca acasa, pe cale naturale, ci ca a incercat sa faca asta dupa ce anterior avusese o operatie de cezariana. Acest aspect este major, pentru ca operatia de cezariana este un traumatism la nivelul abdomenului, si chiar daca nasterea naturala se va petrece la cativa ani distanta de prima nastere prin cezariana, exista riscul de ruperea peretelui uterin si/sau abdominal.
      Al doilea aspect pentru care medicii au tot dreptul sa se oripileze este faptul ca nasterea a fost asistata de o persoana fara nici un fel de calificare. Doula si moase exista in majoritatea tarilor europene, dar toate au obligatia sa urmeze cursuri de calificare si sa se inscrie intr-un ordin.
      In al treilea rand, da, femeile nasc acasa de mii de ani, dar tin sa iti aduc la cunostinta (in cazul in care nu stiai) ca rata mortalitatii in randul femeilor care nasteau era extrem de mare, si asta nu mai departe de acum un secol, iar moasele, desii reprezentau un ajutor (cel putin cele care isi faceau cinstit datoria) nu erau calificate sa ajute in situatii de urgenta, iar medicul era chemat si atunci pentru nasterile grele sau cu pericol.
  • +6 (6 voturi)    
    nasterea naturala (Joi, 16 august 2018, 11:35)

    transilvania [utilizator]

    Femeile nasc natural de zeci de mii de ani fara medic si din 100 de nasteri 2 -3 femei si 5-6 copii mor la nastere.
    Cine isi asuma moartea unei mame sau a unui copil?
    Raspunderea penala e a dulei, care a lucrat ilegal si a pus viata mamei si a copilului in primejdie.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version