Motivare:Procurorii CSM au dovedit exces de putere când au respins plângerea IJ privind raportul DNA

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 16 august 2018, 3:19 Actualitate | Esenţial


Curtea de Apel București a dat dreptate Inspecției Judiciare în procesul cu CSM, întrucât procurorii din Consiliu au dat dovadă de exces de putere când au respins plângerea inspectorilor. IJ a dat CSM în judecată pentru că a cenzurat constatări negative din raportul întocmit după controlul la DNA, potrivit Mediafax.

„În susținerea cererii, reclamanta (Inspecția Judiciară, n.r.) precizează că a formulat plângere prealabilă privind revocarea acestei hotărâri, iar Secția pentru procurori a CSM a respins ca inadmisibilă acestei plângeri, săvârșind astfel un exces de putere, prin refuzul de a analiza criticile pe care le-a formulat în procedură. În acest sens, reclamanta precizează că măsura dispusă încadrul articolului 3 din Hotărârea Secției pentru procurori a CSM prin care au fost respinse observațiile întocmite de conducerea Inspecției Judiciare este nelegală fiind dispusă cu exces de putere”, se arată în motivarea judecătorilor Curții de Apel București.

În documentul citat, se mai arată că Inspecția susținea, în urma examinării raportului de control, în cadrul procedurii de avizare, că au fost formulate cele opt observații, prin menționarea lipsurilor constatate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor de control stabilite prin ordinul emis de inspectorul șef al Inspecției Judiciare.

„Se consideră că opinia formulată a fost motivată, în cuprinsul notei de avizare prezentându-se comparativ și extrase din rapoarte de control întocmite anterior în lucrări având ca obiect efectuarea unor controale de aceeași natură. (...) Legiuitorul i-a atribuit IJ independență operațională tocmai pentru a beneficia de pârghiile și resorturile necesare pentru a putea asigura buna funcționare a justiției, ori de câte ori constată că au intervenit anumite derapaje”, mai spun magistrații.

Aceștia mai spun că, soluția de respingere a plângerii IJ, procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au dat dovadă de un „exces de putere”.

„Prin hotărârea de respingere ca inadmisibilă a plângerii prealabile constată ca fiind formulată de IJ cu respectarea tuturor cerințelor și a termenelor legale impuse, Secția pentru procurori a CSM a săvârșit un evident exces de putere, refuzând a proceda la analiza aspectelor învederat e în cuprinsul plângerii prealabile, fapt ce dezvăluie cu prisosință reaua-credință manifestată în exercitarea atribuțiilor de serviciu. De asemenea, maniera în care prin hotărârea atacată cu plângere prealabilă s-a dispus respingerea observațiilor întomcmite de conducerea IJ relevă că și aceste dispoziții au fost adoptate cu exces de putere”, se arată în motivarea soluției de la Curtea de Apel București.

„În cuprinsul hotărârii nr. 686/31.10.2017, Secţia pentru procurori a CSM a apreciat că se impune verificarea situaţiei cauzelor repartizate procurorilor Moraru Iorga Mihaiela şi Ţuluş Doru-Florin, raportat la faptul că respectivele dosare nu au putut fi efectiv verificate în cadrul procedurilor de control desfăşurate, fără a se reţine şi cauza pentru care respectivele dosare nu au putut fi verificate de către inspectorii judiciari desemnaţi cu efectuarea nemijlocită a verificărilor, fiind astfel înlăturate fără nicio motivare constatările acestora, astfel cum au fost expuse în cuprinsul raportului de control nr. 5115/IJ/DIP/2017. S-a ajuns astfel în situaţia în care, deşi au fost înlăturate constatările inspectorilor judiciari care au stat la baza propunerii de efectuare a controlului pentru remedierea deficienţelor în ceea ce priveşte dosarele respectivilor procurori, să fie totuşi dispusă de către Secţie efectuarea unui control pentru remedierea deficienţelor privind acest aspect”, mai arată sursa citată.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, în luna iunie, cererea Inspecţiei Judiciare, după ce instituţia a contestat în instanţă o hotărâre a CSM ce viza controlul făcut anul trecut la DNA. Decizia nu este definitivă.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate. Admite acţiunea: Anulează în parte Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 686/31.10.2017, respectiv art. 3,4 şi 5 din hotărârea atacată. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul PÎCCJ – DNA ca neîntemeiată. Cu recurs”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Concret, articolele pe care magistraţii Curţii de Apel le-au anulat din hotărârea din 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt: „Art. 3 - Respinge observaţiile întocmite de conducerea Inspecţiei Judiciare; Art. 4 - Aprobă parţial obiecţiunile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie; Art. 5 - Exclude din conţinutul Raportului aspecte care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare conform adresei nr. 7410/IJ/282P/2017 din 23.10.2017”.

Inspecţia Judiciară a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA, după ce Secţia de procurori ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă un precedent periculos, potrivit IJ. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea Inspecţiei Judiciare a fost înregistrată în 27 februarie 2018.

Concret, în şedinţa din 19 februarie 2018, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins o plângere a Inspecţiei Judiciare, ce făcea referire la faptul că unele obiecţiuni privind controlul la DNA nu au fost luate în considerare.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare acuză, în plângerea depusă Consiliului, că „aprobarea parţială a obiecţiunilor formulate de către DNA şi excluderea din conţinutul raportului de control a aspectelor care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare, precum şi a unor constatări efectuate de către inspectori judiciari sunt nelegale (...) Cenzurarea, în modalitatea reţinută prin Hotărâre, a dreptului factorilor de conducere de a-şi exprima părerea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art 64 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspoecţia Judiciară este de naturăă a aduce atingere independenţei acestora”, se arată în documentul postat pe pagina de Facebook a instituţiei.




















1350 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Lol (Joi, 16 august 2018, 12:05)

    mitg [utilizator]

    Daca se poate in aripa judiciara, de ce nu se poate “exces de putere” si pt. executiv sau legislativ?


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version