Șase bombardiere rusești au fost interceptate deasupra Mării Negre de avioane britanice de vânătoare amplasate în România pentru a securiza spațiul aerian al NATO, potrivit unui comunicat al Royal Air Force (RAF) citat miercuri de AFP.

Foto:

Avioanele Eurofighter Typhoon au decolat luni dimineața din baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est) "drept răspuns față de prezența a șase bombardiere de tipul Suhoi Su-24 Fencer care operau în proximitatea spațiului aerian al NATO, deasupra Mării Negre", potrivit sursei citate.

Bombardierele rusești s-au îndepărtat în direcția Crimeii, mai arată RAF.

Această operațiune "face parte din misiunea de poliție aeriană avansată a NATO în virtutea căreia Royal Air Force acționează pentru a descuraja orice agresiune a Rusiei, pentru a asigura prietenii români și pentru a pune în practică angajamentul Regatului Unite care vizează asigurarea apărării colective" a țărilor membre NATO, au precizat forțele aeriene britanice.

"Avioanele noastre au fost avertizate despre o activitate rusească importantă care a avut loc practic toată noaptea (...) înainte de a primi ordinul de decolare", a povestit unul dintre piloți, citat de RAF.

Luna trecută, ministrul român al Apărării a calificat drept "frecvente" astfel de "provocări" din partea Rusiei.

Patru avioane Typhoon sunt amplasate în cadrul acestei misiuni în baza Mihail Kogălniceanu, care adăpostește mai multe sute de militari americani.