Până miercuri dimineață s-au înregistrat 192 de plângeri penale contra violenței folosite de jandarmi vineri seara, a anunțat Ionel Corbu, prim-procuror la Parchetul Militar București, care anchetează ce s-a întâmplat în zona Pieței Victoriei.

Ionel CorbuFoto: Captura TVR

Prim-procurorul a precizat că a cerut de la prefectură încă de sâmbătă după-amiază ordinul de intervenție în forță asupra manifestanților, dar nu a fost primit, deși aveau o copie, procurorii fiind redirecționați de instituția prefectului spre Jandarmerie pentru a obține documentul.

La Parchet nu au primit încă nici informații privind compoziția chimică și concentrația gazelor folosite la reprimare protestatarilor, potrivit sursei citate.

În privința procurorului care s-a aflat vineri în Piața Victoriei, despre care Jandarmeria a pretins că a supravegheat legalitatea acțiunii în forță, Corbu a spus că acesta se afla pur și simplu pe drum spre casă, și , fiind de permanență, s-a autosesizat.

”Acest aspect a fost denaturat, s-a extrapolat noțiune de aflat în zonă”, a spus Corbu insistând că acest procuror nu a făcut parte din centrul mobil de comandă.

Mai mult, reprezentantul parchetului militar a spus că are informații că un alt reprezentant al Jandarmeriei a încercat să atragă un alt procuror militar, care a refuzat.

"Am unele elemente că un anume ofițer din cadrul Jandarmeriei a încercat același lucru, de a atrage în zonă un alt procuror militar, al cărui nume nu-l voi da. Asta s-a întâmplat exact cu o zi înainte. Binențeles că nu a fost legal, motiv pentru care colegul a refuzat lucrul ăsta", a dezvăluit Corbu.

Potrivit acestuia, informațiile strânse până acum se referă la 160 de jandarmi care au participat la intervenția de vineri seara.

"Au fost primite de la Jandarmeria Română o mare parte din documentele solicitate, din analiza cărora a rezultat că se impune cu necesitate solicitarea suplimentară şi a altor date de referinţă şi utile cauzei. Sunt aspecte de natură tehnică şi protejate de caracterul respectivelor înscrisuri. (...) Am primit planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative întocmit de structurile de jandarmi. Rămâne să centralizăm pe structuri efectivele de jandarmi participante la eveniment. (...) La acest moment, din vizualizarea documentelor pe care le avem, sunt peste 160 de jandarmi militari. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. Este vorba de forţele participante", a spus Ionel Corbu.

Procurorul care anchetează intervenția în forță a Jandarmeriei a apreciat că nu se justificau sub nicio formă actele de ”agresiune exacerbate”.

„Există elemente și indicii doveditoare privitor la amploarea evenimentelor ce urmau să se desfășoare sau să aibă loc. În opinia mea, sub nicio formă, actele de agresiune exacerbate nu se justificau, atâta vreme cât existau multiple modalități de estompare a unor demersuri care urmau să degenereze”, a spus Corbu, potrivit Mediafax.