Cel mai mare spectacol naval al anului, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 15 august 2018, 7:26 Actualitate | Esenţial


Ziua Marinei
Foto: Fortele Navale Romane
​Ziua Marinei Române este marcată anul acesta, în premieră, în şapte oraşe din ţară - Constanţa, Galaţi, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, manifestările încheindu-se miercuri, la Constanţa, cu cel mai mare spectacol naval al anului, transmite Agerpres.

Conform Statului Major al Forţelor Navale Române, la evenimente participă mii de marinari militari, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor.

Manifestările dedicate Zilei Marinei Române au început duminică, 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, evenimente fiind organizate de Forţele Navale Române la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă până miercuri, 15 august, când este programat, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval.

Exerciţiul Naval Forţele Navale Române 18, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 10,00 - 12,30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Activităţile specifice vor continua, între orele 13,00 - 15,00, în Portul Tomis din Constanţa, unde marinarii militari vor organiza jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forţelor Navale, susţinut pe faleza din Constanţa, începând cu ora 20,00, iar marinarii militari se vor retrage cu torţe, în intervalul orar 21,00 - 23,00, în oraşele Constanţa şi Mangalia.

La Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa, intrarea va fi liberă miercuri între orele 9,00 - 17,00.

Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, la data de 15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.




















155 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version