- Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, pentru HotNews.ro: "Jandarmeria nu s-a pregătit în mod special pentru acest miting. Jandarmeria face achiziții pentru completarea stocurilor, atât pentru Jandarmeria Capitalei, cât și pentru inspectoratele județene și grupările mobile. În plus, în luna iunie a avut loc EUPST, un exercițiu tactic de ordine publică unde au fost invitați 190 de militari din structuri similare de aplicare a ordinii publice din zeci de țări din Europa, Africa și Asia, iar pe 22 august urmează să plece un contingent în Afganistan și se mai pregătesc și alte misiuni internaționale."
În plus, purtătorul de cuvant al Jandarmeriei a promis marți că va reveni cu precizări pe e-mail la solicitarea HotNews.ro de a arăta motivele exacte ale acestui val de achiziții făcute chiar înainte de protestul din 10 august și dacă produsele achiziționate au fost folosite la reprimarea acestui protest.
Jandarmeria Română a cumpărat chiar astăzi, 14 august, prin procedură de achiziție directă, 25 de măști contra gazelor în valoare de aproape 4.000 de euro de la firma Stimpex, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP).
Achiziția pare îndreptățită având în vedere ceea ce s-a întâmplat la mitingul din 10 august.
Redăm în cele ce urmează achizițiile făcute de Jandarmerie cu puțin timp înainte de protestul din 10 august:
- 1. Achiziție în regim de urgență a Jandarmeriei: 25 de veste antiglonț si 25 de căști antiglont.
În motivarea alegerii acestei proceduri se precizează: "Extremă urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă și în conformitate cu condițiile stricte prevăzute de directivă".
2. Majoritatea achizițiilor au fost făcute însă de către Directia Generala de Jandarmi a Municipiului București. În cele ce urmează vă prezentăm mai multe astfel de achiziții directe:
- 5 pulverizatoare de capacitate mărită cu soluție iritant lacrimogenă
Click pentru a deschide
Achiziția a fost făcută în data de 14 iunie 2018, de la firma Stimpex, contract cu o valoare de 37.500 de lei (peste 8.000 euro).
Descrierea produsului: Descriere: Complet P.C.M. 2x, model STIMPEX, set de 2 buc. PCM - fabricat de STIMPEX SA, ambalate in lada de transport, capacitate nominala 10litri, capacitate solutie IL 7 litri, presiune 20 +/- 5bari, greutate 18 kg, manometru; greutate totala = 40 kg
- 900 de spray-uri iritant lacrimogene cu mânere tip pistol, 63ml
- 180 de spray-uri iritant lacrimogene cu mâner tip pistol, 400ml:
- 1.100 de spray-uri iritant lacrimogene 1% CS 150ml
- 1150 de cătușe textile de unică folosință
Majoritatea acestor achiziții, identificate de HotNews.ro în SICAP (noul Sistem Electronic de Achiziții Publice), se regăsesc și pe site-ul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București într-un Centralizator cu achiziții directe cu o valoare mai mare de 5.000 de euro, achiziții efectuate în trimestrul doi din 2018. Sumele din centralizator sunt cu TVA. (vezi documentul atașat).
Un alt Centralizator mai este cel din ultimul trimestru al anului 2017, unde apare un contract în valoare de 90.142 lei (cu TVA) atribuit către ROMARM pentru achiziția de grenade de mână IL (n.a iritant lacrimogene)
R'ati ai dreaq de vagabonzi!
ce-i drept, v-ati indemplinit misiunea, ati batut partea activa a poporului roman si sper sa fiti fericiti cu asta!
Demonstrantii nu au incercat sa dea jos guvernul cu forta, ci au evocat varianta demisiei acestuia. Demisia este un act de proprie vointa al cuiva prin care acesta isi recunoaste inadecvarea, nepotrivirea la jobul respectiv si alege sa se retraga.
Guvernul ala trebuie indepartat, a devenit toxic si nu trebuie lasat sa devina autoimun, este calea cea mai rapida catre dictatura.
O asemenea proba in sine (dovada circumstantiala) nu dovedeste direct si deplin vinovatia, dar alaturi de alte probe poate duce la elucidarea cazului si la formularea unei sentinte corecte.
O să vedeți, o să vedeți, vă explică șeful lor, e bine ca Organul Legitim să aibă mereu încărcătura proaspătă...
La aceste amenintari sa nu te dotezi!