Consiliul Superior al Magistraturii face apel public către toate instituțiile și autoritățile publice de a ”se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare” în urma violențelor din Piața Victoriei din 10 august, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară.

Sediul CSMFoto: Agerpres

Consiliului Superior al Magistraturii asigură societatea, printr-un comunicat de presă, că se preocupă constant de garantarea independenței justiției și îi susțin pe magistrații implicați în derularea procedurilor judiciare, ”astfel încât activitatea desfășurată să se realizeze în strictă concordanță cu legea, iar independența și imparțialitatea justiției să nu fie afectate, nici la nivel subiectiv și nici obiectiv”.

”Magistrații - judecători și procurori - își cunosc rolul și atribuțiile legale, precum și modalitatea în care trebuie derulate procedurile judiciare, sens în care facem un apel public către toate instituțiile și autoritățile publice de a se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară”, arată comunicatul CSM.