​Un bărbat aflat printre protestatarii care au plecat duminică seară în marş spre Palatul Parlamentului a fost identificat ca fiind una dintre persoanele care au contribuit la violenţele de vineri seară de la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei. El a fost scos din mulţime de către jandarmi, la întoarcerea coloanei de manifestanţi în faţa Guvernului, şi a fost dus la secţia de poliţie pentru verificări, potrivit News.ro.

Tânărul protestatar a fost luat din coloana de manifestanţi pentru a fi legitimat, spre nemulţumirea mai multor participanţi la protest care l-au urmat. După ce a fost legitimat, jandarmii i-au făcut, în stradă, o percheziţie corporală, după care l-au urcat într-o dubă a Jandarmeriei şi au plecat cu el.

Martori care au asistat la momentul în care bărbatul a fost extras din mulţime au declarat că acesta i-a întebat pe jandarmi de ce s-au îndreptat asupra lui, susţinând că nu a făcut nimic care să justifice gestul forţelor de ordine.

După ora 22.00, peste 300 de oameni au plecat încolonaţi pe Calea Victoriei, însoţiţi de jandarmi, însă la scurt timp ei s-au întors.