​Poliția română a reținut trei cetățeni israelieni care potrivit martorilor ar fi fost implicați în încăierarea dintre un grup evrei israelieni și altul de arabi israelieni, în incinta unui hotel din București, informează presa israeliană, citată de Mediafax.

PolitiaFoto: Politia Romana

Martori oculari au declarat că indivizi dintr-un grup de evrei s-au încăierat cu un grup de arabi, ambele grupuri fiind din Israel, în incinta unui hotel din București, în urma unui concert al artiștilor israelieni Lior Narkis și Dudu Aharon.

O înregistrare a incidentului arată persoanele implicate în încăierarea aruncând scaune și împingându-se unii pe alții, un individ părând să împingă o femeie în piscină.

Poliția română a audiat trei dintre persoanele implicate în acest incident. Momentan nu se cunoaște cauza producerii incidentului.

Potrivit Ambasadei Israelului la București, nicio persoană nu a fost rănită.