Președintele executiv al PMP, Marius Pașcan, l-a acuzat, joi, pe ministrul Educației, Valentin Popa, că a emis un ordin neconstituțional, încălcând competențele administrației publice locale, pentru înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic „II. Rakoczi Ferenc” în municipiul Târgu-Mureș, relatează Mediafax.

”Scandalos! Ministerul Educației Naționale înființează neconstituțional, încălcând competențele administrației publice locale, Liceul Teologic Romano-Catolic
El a mai afirmat că, prin derogare de la prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, ministrul Valentin Popa a emis un ordin, prin care se acordă autorizarea de funcționare provizorie, reprezintă și actul de înființare, ca persoană juridică, a unității de învățământ preuniversitar de stat.
”Ce contează că o lege inițiată de parlamentarii UDMR și adoptată de Parlamentul României, având același obiectiv, a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale a României. Ce nu poate legea, iată, reușește ordonanța de urgență, astfel că, la presiunea premierului Viktor Orban și a UDMR, Liviu Dragnea a găsit rapid o soluție, promovând prin ministrul
El a precizat că, în conformitate cu acest nou act normativ, la cererea părinților/tutorilor legali, a refugiaților, a cultelor recunoscute oficial de stat sau a unor organizații ale minorităților naționale reprezentate în Parlamentul României, Ministerul Educației Naționale înființează, reorganizează și constituie unități de învățământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, în situația în care autoritățile publice locale nu asigură, în mod corespunzător, conform cererilor, exercitarea acestui drept.
”Mai mult, în astfel de situații, avizul motivat și analiza cererilor respective se elaborează și se realizează, în cadrul Ministerului Educației Naționale prin direcția de specialitate pentru învățământul în limbile minorităților naționale, respectiv prin direcțiile de specialitate competente. Finalmente, Ordinul ministrului educației naționale de acordare a autorizației de funcționare provizorie și de înființare ca persoană juridică a unității de învățământ de stat se comunică autorității publice locale în vederea includerii, de drept, în rețeaua școlară a unității administrativ-teritoriale. Este evident că,
El a menționat că Partidul Mișcarea Populară va ataca respectiva ordonanță de urgență la instanța de contencios administrativ și pentru a ajunge, în ultimă instanță, din nou, la Curtea Constituțională a României.