Povestea unei tinere românce care a ajuns victimă a unei rețele de trafic de femei, fiind silită să se prostitueze la scurt timp după ce a plecat la Londra pentru studii este relatată pe larg de jurnaliștii de laBBC News.Ana a plecat din România cu intenția de a-și continua studiile în capitala Marii Britanii, dar, mai întâi avea nevoie de bani așa că a avut mai multe slujbe temporare: ospătăriță, femeie de serviciu, meditator la matematică. Apoi, într-o zi de martie din 2011 a fost răpită în plină stradă, dusă în Irlanda de Nord unde a trăit iadul timp de nouă luni.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ana se afla în apropierea casei, avea timp să tragă un pui de somn și să ia prânzul înainte să plece pentru următoarea slujbă. Asculta melodia ”I was here” cântată de Beyonce, la căști, în timp ce mergea pe strada Wood Green din nordul Londrei. Era la câțiva pași de intrarea în locuință când cineva a prins-o de gât, pe la spate, acoperindu-i gura și a târât-o pe bancheta din spate a unei mașini.

Erau trei- doi bărbați și o femeie. Au plesnit-o, au lovit-o și au amenințat-o în limba română. Femeia i-a smuls geanta, ochelarii și a amenințat-o spunându-i că dacă nu face ce i se spune familia ei din România va fi ucisă.

”Nu știam ce se întâmplă, nici unde vor să mă ducă. Mă gândeam la orice- de la trafic de organe la prostituție, la crimă pur și simplu sau Dumnezeu știe ce altceva”, își amintește Ana.

Femeia i-a umblat prin geantă, i-a luat portofelul, pașaportul, i-a verificat apelurile de pe telefon, prietenii și mesajele de pe Facebook .”Aveau actele mele, știau unde se află mama mea, știau totul despre mine„, mai spune Ana, comentând că i s-a părut inutil să încerce să fugă. Era prea riscant.

La aeroport, deși plângea și avea fața roșie, femeia de a la puntcul de control nu părea să observe. Când bărbatul a înmânat pașapoartele, a zâmbit și le-a dat biletele.La sosirea în Irlanda de Nord, Ana s-a gândit însă să fugă, dar aeroportul s-a dovedit a fi mai mare decât două stații de autobuz din România. În plus, alți doi români îi așteptau.

Unul dintre ei i-a întins mâna: ”Cel puțin asta arată mai bine”. Ana și-a dat seama atunci de ce fusese răpită. Urma să fie vândută.Bărbații au condus-o într-un apartament murdar, întunecat, unde mirosea a alcool, transpirație și tutun. Bărbații fumau și stăteau în fața laptopurilor, pe masă erau zeci de telefoane care sunau, vibrau constant, în timp ce fete îmbrăcate sumar sau dezbrăcate complet treceau dntr-o cameră în alta.

I-au smuls hainele și a fost bătută. I s-au făcut poze în lenjerie intimă, pe fundalul unei draperii din satin roșu pentru a fi postate pe internet, în căutarea clienților.I s-au dat mai multe nume decât își poate aminti. A fost, pe rând, Natalia, Lara, Rachel, Ruby. A avut 18, 19, și 20 de ani. A fost când poloneză, când unguroaică, când letonă.

A fost silită să întrețină relații sexuale cu mii de bărbați. Nu a văzut lumina soarelui luni de zile, i se îngăduia să doarmă doar atunci când nu erau clienți, dar asta se întâmpla rar, în general erau câte 20 pe zi. În unele zile nu era mâncare deloc.Înfometată, nedormită și abuzată constant, a început să piardă din greutate, iar creierul nu mai funcția normal.

Între timp, mama sa aflase că fiica ei se prostituează, din presă, numele ei fiind menționat într-unul din articole.Deja văzuse fotografiile pe care bărbații le publicaseră pe contul ei de Facebook- imagini cu ea aproape dezbrăcată, plină de vânătăi, însoțite însă de comentarii în care Ana se lăuda cu noua ei viață și cu banii pe care îi câștiga ca prostituată în Irlanda.

La început, mama ei a încercat să o contacteze dar nu i-a răspuns nimeni la telefon."Mama a mers la poliție în România. Este majoră și se află în afara țării. Poate face ce dorește”, a fost replica poliției.

În cele din urmă, Facebook i-a șters contul din cauza imaginilor indecente.

Salvarea a venit pentru că, din când în când, clienții cereau să li se aducă fetele acasă în loc să meargă ei la bordel. Ana s-a ascuns provizoriu la unul dintre clienți, Andy, un condamnat pentru trafic de dorguri, un bărbat care nu dorea niciodată să facă sex, ci doar să stea de vorbă, să culeagă informații. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să își sune mama. Însă prietenul acesteia i-a spus să nu mai sune pentru că au primit multe amenințări. În cele din urmă s-a dus la poliție.

La finalul unei anchete care a durat doi ani, cei care au răpit-o au fost arestați dar, deși aveau antecedente penale, au primit doar doi ani de închisoare, șase luni au stat în arest preventiv, apoi 8 luni după condamnare."Am fost fericită că au fost arestați, dar sentința nu m-a mulțumit. Presupun că nimic nu este just în viața asta”, spune Ana.