Caz de antrax la porc, confirmat într-o gospodărie din Botoşani / DSVSA: Lucrurile sunt sub control

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 7 august 2018, 21:34 Actualitate | Esenţial


Porci
Foto: sxc.hu
Autorităţile sanitare veterinare din Botoşani au descoperit un caz de antrax la porc într-o gospodărie din localitatea Săveni, însă persoanele care au intrat în contact cu animalul nu au prezentat simptomatologie asociată acestei boli, transmite Agerpres.

"În data de 25 iulie 2018, un proprietar din localitatea Săveni s-a prezentat la laboratorul sanitar veterinar din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Botoşani cu o probă din guşa unui porc din exploataţie sacrificat de dumnealui pentru a vedea cauza îmbolnăvirii animalului, pentru că a aplicat un tratament de câteva zile de antibiotic şi şi-a dat seama că nu răspunde la acesta. În aceste condiţii, s-a hotărât să sacrifice animalul. După analize şi diagnosticul de laborator, în data de 26 iulie, a fost descoperită o cultură de Bacillus anthracis, care este responsabilă de antrax. Antraxul la porc este o boală foarte rară, de obicei speciile mai afectate fiind bovinele, caprinele şi ovinele care sunt de altfel şi supuse unui program de vaccinare anti-cărbunoase. Imediat după rezultatele analizelor am început să aplicăm măsurile de suspiciune de antrax în exploataţia respectivă. Proprietarul are o exploataţie non-profesională, deci o gospodărie, în care mai are 16 bovine care au fost supuse vaccinării anti-cărbunoase. Aceste bovine sunt la păşune, iar un singur porc a fost sacrificat de către proprietar din proprie iniţiativă. Imediat, a fost anunţat DSV-ul pentru a lua în evidenţă atât proprietarul, cât şi alte patru persoane care au intrat în contact cu carcasa, respectiv cu resturile provenite de la porcul respectiv, iar până astăzi, 6 august, acestea nu au manifestat nicio simptomatologie ce ar putea fi atribuită antraxului", a declarat marţi, pentru Agerpres, Minodora Vasiliu, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Botoşani.

Potrivit reprezentantei DSVSA Botoşani, locurile din gospodărie în care a fost descoperit cazul au fost dezinfectate şi curăţate mecanic, iar carnea provenită de la animalul respectiv a fost incinerată.

"De asemenea, s-a realizat curăţarea mecanică a locului, dezinsecţie cu sodă caustică în locul în care au fost puse lichidele de la sacrificare. Antraxul este o boală telurică, ai cărei spori se găsesc în pământ, ei pot apărea oriunde, iar la porc se mai numeşte şi angină cărpinoasă. Pe data de 2 august am primit confirmarea de la laboratorul DSVSA Botoşani, măsurile au fost luate şi ca urmare s-au făcut două curăţări, două dezinsecţii. Carcasa şi ce a mai rămas din ea a incinerată la nivelul incineratorului din cadrul laboratorului Direcţiei Sanitar Veterinare. Măsurile luate şi specificate în legislaţia sanitar-veterinară s-au încheiat, în momentul de faţă. Nu au fost raportate alte cazuri. Toate animalele sunt vaccinate şi ca urmare nu mai pot prinde bacilul respectiv. Vorbim despre o boală care apare la om numai dacă acesta a luat contact cu animalul bolnav de antrax. Repet, cele cinci persoane din gospodăria din Săveni nu au prezentat nicio simptomatologie, dar sunt ţinute încă sub observaţie", a spus Minodora Vasiliu.

Agenţia de presă Reuters a relatat, marţi seară, că un porc de la o fermă mică din România este infectat cu antrax, bacil care ucide mii de animale în zonele tropicale şi sub-tropicale în fiecare an, dar care este mai rar întâlnit în regiunile cu climă temperată.

Potrivit Reuters, Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) cu privire la antrax, bacil care poate ucide în câteva ore, şi este mai des întâlnit la erbivorele domestice şi la animalele sălbatice, dar poate afecta şi omul.

Simptomele includ febră ridicată, splină mărită şi edem la nivelul gâtului la anumite animale. O dată ce simptomele apar, tratamentul cu antibiotice nu mai are efect.

România a raportat zeci de mii de cazuri de pestă porcină africană începând din primăvară şi până în luna iulie, şi a anunţat uciderea a peste 50.000 de porci de la o fermă din Tulcea, comentează Reuters.

Antraxul este o boală mortală în majoritatea cazurilor, de la animalele bolnave neputându-se valorifica nimic dată fiind rezistenţa deosebită a sporilor şi transmisibilitatea lor la om, prin manipularea cadavrelor sau a produselor provenite de la acestea.

Antraxul sau dalacul este o boală infecţioasă produsă de Bacillus anthracis. Această bacterie produce sporii care răspândesc infecţia. Boala este comună omului şi animalelor.


Citeste mai multe despre   


















778 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    ''Cate bube rele, toate-n capul babei mele !" (Marţi, 7 august 2018, 21:59)

    scaraotchi [utilizator]

    ...///
  • +2 (2 voturi)    
    Lege in Romania privind controale veterinare (Marţi, 7 august 2018, 22:28)

    Clop [utilizator]

    obligatorii, constante si cu inscrisuri. Spagile sunt mari in acest domeniu, pentru ca exista interese.

    In loc sa legifereze obligativitatea vizitei constante a medicului veterinar in gospodarii, pe cap de animal/ carnet de sanatate a animalului, la noi porcii majoritari din parlamentul Romaniei legifereaza legi pentru ei insisi.

    http://www.gds.ro/Local/2012-10-12/Veterinarii+de+la+tara+supravietuiesc+tot+mai+greu/

    In schimb, se dau bani de la buget pe ceremonii populiste centenare, avem pesta porcina endemic economica, ministrul agriculturii zburba cu solutii paradoxale in conditiile in care s-au amanat (de teama bugetului) sau a intereselor obscure controalele veterinare consacrate. Cele care sunt la minimum mereu.

    Romania are o zootehnie de subzistenta in gospodariile rurale, politicienii sunt buni la manevre doar cand este vorba de promisiuni electorale, cand este vorba de votul lui Gigi porcarul, Ion vacarul sau oierul Gheorghe si familiile lor.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version