Excese la sărbătorirea ”Schimbării la Față” în Iași: Un bărbat din Cotnari a murit, iar mai multe persoane au ajuns la spital din cauză că au băut prea mult alcool

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 7 august 2018, 11:08 Actualitate | Esenţial


Alcoolism
Foto: Stirile ProTV
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Cotnari, judeţul Iaşi, a murit marţi dimineaţă, după ce a suferit un şoc hemoragic din cauza consumului de alcool. De altfel, mai multe persoane au ajuns la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi după ce au sărbătorit Schimbarea la Faţă, transmite Mediafax.

Medicii ieşeni au declarat că mai multe persoane au ajuns la Spitalul "Sfântul Spiridon", după ce au sărbătorit Schimbarea la Faţă, în cursul zilei anterioare.

Printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-a aflat şi un bărbat din localitatea Cotnari, judeţul Iaşi, care şi-a pierdut viaţa în urma consumului excesiv de alcool.

"Schimbarea la Faţă a adus la spital mai mulţi pacienţi, victime ale consumului excesiv de băuturi alcoolice. Astfel, în ultimele ore, nouă persoane au ajuns la noi cu etilism acut, în vreme ce alte patru sunt cazuri de sevraj. Mai mult, cinci pacienţi au ajuns la spital cu diverse leziuni în urma unor agresiuni. De asemenea, din păcate, a fost înregistrat şi un caz de deces, al unui bărbat de 44 de ani, din localitatea Cotnari. Pacientul avea ciroză hepatică toxică, cu varice esofagiene rupte. Acesta a suferit un şoc hemoragic", a declarat marţi dimineaţă prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.

Schimbarea la Faţă a Domnului este o sărbătoare pe care creștinii o prăznuiesc în fiecare an pe data de 6 august. De obicei, mulţi ieşeni ajung la spital după astfel de sărbători, din cauza exceselor alimentare sau din pricina celor privind consumul de alcool.



















809 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version