UPDATE A murit Dumitru Fărcaș, artistul avea 80 de ani / Povestea taragotului său de suflet, furat acum 4 ani din fața Ateneului

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 7 august 2018, 9:32 Actualitate | Esenţial


Dumitru Farcas
Foto: Agerpres
Interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş, a murit în noaptea de luni spre marți într-un spital din Cluj, în urma unui infarct, transmite Mediafax. Cunoscutul taragotist avea 80 de ani.

Directorul Casei de Cultură a Studenților Cluj, Flavius Milășan, a declarat că detaliile privind înmormântarea lui Dumitru Fărcaș vor fi comunicate de familie.

”În noaptea de luni spre marți a decedat Dumitru Fărcaș în urma unui infarct, era internat la un spital din Cluj-Napoca. În luna mai a împlinit 80 de ani. Era pensionar, dar avea și funcția de consultant artistic la CCS, iar Sala Mare a instituției îi poartă numele. Transmitem condoleanțe familiei”, a spus Milășan.  

În luna mai, Fărcaş a împlinit vârsta de 80 de ani, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler.

CUm i-a fost furat taragotul Stowasser, la care a cântat peste cinci decenii

În vara anului 2014, Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir. Aceiași hoți luaseră și un acordeon, cele două instrumente muzicale având o valoare de circa 7.000 de euro.

Dumitru Fărcaş declara atunci că taragotul Stowasser care i-a fost furat este instrumentul său de suflet, pe care a cântat timp de 55 de ani. 

Ulterior, un bărbat care susţinea că a furat taragotul lui Fărcaş s-a predat, la Secţia 1 Poliţie. Bărbatul de 38 de ani le-a spus poliţiştilor că a furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român acordeonul şi taragotul lui Dumitru Fărcaş. Bărbatul a spus că a crezut că în cutia cu instrumente muzicale se aflau parfumuri. 

Acesta a susținut că era singur când a furat taragotul şi acordeonul lui Fărcaş, însă poliţiştii au vizionat imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona Ateneului Român şi au stabilit că la furt au participat trei persoane, acestea fiind identificate. 

Taragotul lui Dumitru Fărcaş a fost vândut de hoţi cu 100 de lei unui bărbat care a pretins, iniţial, că a găsit instrumentul într-un parc din zona Basarab. Anchetatorii au recuperat şi acordeonul furat.  

Apoi, Dumitru Fărcaș și-a taragotul, instrumentul fiind adus cu trenul la Cluj-Napoca de către un poliţist care i l-a predat artistului la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Imagini de arhivă cu Dumitru Fărcaș:

























10598 vizualizari

  • +23 (23 voturi)    
    A murit un Mare Roman (Marţi, 7 august 2018, 10:23)

    KTerinca [utilizator]

    Un roman adevarat, mai valoros decat toti pesedeii si peneleii patriei luati la un loc.
    Dumnezeu sa-l odihneasca !
    • -1 (1 vot)    
      Penibil (Marţi, 7 august 2018, 18:06)

      holinessdani [utilizator] i-a raspuns lui KTerinca

      Sa pui in aceeasi fraza si in aceste momente pe marele Farcas si politica trebuie sa ai mari probleme de sanatate.
  • +10 (12 voturi)    
    Ilici (Marţi, 7 august 2018, 10:59)

    prec [utilizator]

    Numai Ilici al nostru nu se dă dus. Vrea să contempleze până-n ultima clipă prăpădul lăsat în urma sa.
    • +6 (8 voturi)    
      Inca n-au incins dracusorii focul cum trebuie (Marţi, 7 august 2018, 11:39)

      KTerinca [utilizator] i-a raspuns lui prec

      .
    • +4 (6 voturi)    
      Dumnezeu nu are nevoie de comuniști. (Marţi, 7 august 2018, 12:41)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui prec

      Poate dracul in fundul iadului,dar se pare ca,pe
      moment este ocupat cu alți ticaloși.
  • +13 (13 voturi)    
    ooo, Doamne! (Marţi, 7 august 2018, 12:15)

    revo [utilizator]

    De azi, suntem si mai saraci.

    Dumnezeu sa-l odihneasca.
  • +15 (17 voturi)    
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace (Marţi, 7 august 2018, 12:35)

    Rescator [utilizator]

    pe romanul patriot și cu un talent excepțional.
    Dumitru Fărcaș te ungea la suflet cu taragotul lui.
    Pacat ca a plecat in anul Centenarului,eveniment distrus de Ciuma Roșie prin aroganța și nepasare!
  • +2 (2 voturi)    
    Se duc titanii (Marţi, 7 august 2018, 13:40)

    gj [utilizator]

    Si cu ei se duce putin si din sufletul romanesc. Dumnezeu sa-l tina in preajma, in corul ingerilor ca canta jalea poporului roman! De azi suntem mai saraci!
  • +5 (5 voturi)    
    . (Marţi, 7 august 2018, 14:23)

    This_User_Is_Real [utilizator]

    I-am facut cadou unui pakistanez musulman un CD cu Dumitru Farcas, pe vremea cand stateam in Riad. I-a placut foarte mult si il avea tot timpul in masina. Nu aveai cum sa ramai indiferent la muzica asta minunata.

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
  • +3 (3 voturi)    
    Iarta-i Doamne pacatele,cele cu voie si cele fara (Marţi, 7 august 2018, 15:33)

    Plagarus [utilizator]

    Odihneascase-n pace.
  • +1 (1 vot)    
    Odihnească-se în pace (Marţi, 7 august 2018, 16:38)

    cosvaTIM [utilizator]

    Odihnească-se în pace


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version